Casă mistuită de flăcări la Almaș

0
325

Subunitățile de intervenție ale ISU Arad au executat 94 misiuni de intervenție la sfârșitul săptămânii trecute. Au fost stinse cinci incendii dintre care unul a avut consecințe grave, întreaga casă fiind distrusă. Incendiul s-a produs în satul Rădești, comuna Almaș.

Detașamentul de Pompieri Sebiș a intervenit cu trei autospeciale, de la ambele gărzi de intervenție, Sebiș și Gurahonț, deoarece incendiul se manifesta violent, favorizat de materialul de construcție al casei, lemn, și cu posibilitatea foarte mare de propagare la alte construcții. A fost stins fiind salvate celelalte construcții din curtea imobilului și cele învecinate.

Echipajele de descarcerare ale Detașamentului Arad și ale Secției Bârzava au intervenit la două accidente rutiere. Din păcate în unul din cazuri victima era decedată în momentul sosirii echipelor de intervenție.

Cele nouă echipaje SMURD, unul de terapie intensiva mobilă și opt echipaje de prima ajutor au executat 82 misiuni de acordare a asistenței medicale prespitalicești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.