Glasul de Bata

Lista lucrărilor ce se vor realiza în acest an

În ședința de Consiliu Local de la finele lui ianuarie (mai precis din 31 ianuarie), s-a stabilit „Lista de investiții pe anul 2014“, după cum ne preciza  primarul comunei Bata, Ion Micurescu. În această listă, la capitolul „Proiecte în derulare“ au fost enumerate câteva lucrări precum: Centrul de Informare Turistică Bata – realizat pe bani europeni; modernizarea drumului comnal DC80…

citește mai mult »

Opt ansambluri bănățene au susținut, duminică, la Bata, un spectacol folcloric maraton

Așa cum era de așteptat, spectacolul găzduit de Căminul Cultural din Bata a fost cu totul deosebit. Intitulat „45 de ani de dans popular“, a fost realizat în onoarea coregrafului de dans popular Victor Jicherean, fiu al satului Țela, stabilit la Timișoara. De-a lungul timpului a obținut nenumărate premii; cu Ansamblul „Ghiocelul“ din Giroc (Timiș) obținânt de cinci ori la…

citește mai mult »

Spectacol televizat de muzică populară bănățeană, la Bata

Duminica viitoare, adică în 26 ianuarie 2014, de la ora 16, la Căminul Cultural Bata va avea loc un spectacol cu totul deosebit. Este vorba de un spectacol aniversar ce va fi televizat la care sunt invitați să participe toți bătanii, intrarea fiind liberă. Spectacolul intitulat „45 de ani de dans popular“ – realizat în coregrafia lui Victor Jicherean –…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Bata, între trecutul istoric și prezentul zilelor noastre (II)

În ultimii câțiva ani, comuna Bata, dar mai ales localitatea Bata – ca centru de comună – a avut parte de o transformare putem spune spectaculoasă, după ce zeci de ani a fost zdrobită de anonimat. Actuala administrație, condusă de un om de-al locului, îndrăgostit de plaiurile natale – Ion Micurescu, a făcut toate demersurile pe care le-a știut pentru…

citește mai mult »

Bata, între trecutul istoric și prezentul zilelor noastre (I)

În ultimii câțiva ani, comuna Bata, dar mai ales localitatea Bata – ca centru de comună – a avut parte de o transformare putem spune spectaculoasă, după ce zeci de ani a fost zdrobită de anonimat. Actuala administrație, condusă de un om de-al locului, îndrăgostit de plaiurile natale – Ion Micurescu, a făcut toate demersurile pe care le-a știut pentru…

citește mai mult »

Recomandările redacției