Național

Un bărbat din Timiș a încercat să își ucidă iubita, sub o avalanșă de pumni și picioare

În data de 27 mai 2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Z.I.M, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie (tentativă de omor comis asupra unui membru de familie – respectiv asupra concubinei). În fapt, s-a reținut că data de 26 mai 2023, în jurul orelor 1:30-1:50, inculpatul ar…

citește mai mult »

Cu o condamnare de șase ani „pe cap”, Darius Vâlcov s-a predat la Napoli

Darius Bogdan Vâlcov a fost arestat de autoritățile italiene în localitatea Portici, provincia Napoli din Campania (Italia).  Acesta era căutat la nivel mondial, după ce România a emis un mandat de arestare pe numele său. Darius Vâlcov, fost primar în Slatina și fost ministru al Finanțelor, s-a predat la o secție de poliție locală din apropiere de Napoli, Italia. El…

citește mai mult »

Bucureștiul începe să arate a capitală europeană, datorită tramvaielor Imperio, produse la Arad… „Suntem încântați!” (foto)

De azi, noile tramvaie Imperio circulă și pe linia 10 din București. „Suntem dedicați modernizării și eficientizării transportului public din Capitală și oferim o experiență plăcută și sigură în deplasările zilnice. Din cele 12 tramvaie alocate liniei 10, patru au intrat pe traseu. Din totalul de 100 de tramvaie achiziționate, azi 36 sunt prezente pe șinele Bucureștiului. Suntem încântați că…

citește mai mult »

A murit Mircea Drăgan, compozitorul și liderul formațiilor Sideral, Mondial și Romanticii

Compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și in Biroul Sectiei de muzica pop, a încetat din viață. Mircea Drăgan s-a născut pe 20 mai 1945. Născut într-o familie de muzicieni, a învăţat pianul de la 4 ani, apoi a urmat studiile Conservatorului din Bucureşti, a început să cânte cu…

citește mai mult »

Cam târziu… Ce a descoperit ANPC în trenuri: perdele murdare, toalete neigienizate, puternic miros de dejecții, pisoare defecte,...

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat 89 de amenzi în valoare de aproape 700.000 de lei în urma unor controale la companiile feroviare şi a oprit temporar de la funcţionare 27 operatori economici pentru grave nereguli. „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat, în primele 4 luni ale acestui an, o campanie de verificare a modului în…

citește mai mult »

Tragedie la Timișoara: fostul viceprimar Adrian Orza, un apreciat politician care respecta Aradul, a murit la 54 de...

Unul dintre cei mai apreciați politicieni care s-a aflat în conducerea Primăriei Timișoara, fostul viceprimar Adrian Orza, a decedat, vineri seara, la vârsta de 54 de ani. El a decedat după ce a suferit un infarct, la casa familiei, din localitatea Șag, conform debanat.ro. Adrian Orza a fost timp de 12 ani viceprimar al Timișoarei, fiind mâna dreaptă a primarului…

citește mai mult »

Breaking news! Frații Tate sunt liberi

Fraţii Tristan şi Andrew Tate vor fi eliberaţi din arestul preventiv, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a decis ca ei să rămână în arest la domiciliu. Frații Andrew și Tristan Tate au petrecut 90 de zile în arest sub acuzația de proxenetism și trafic de persoane. Andrew Tate, în vârstă de 36…

citește mai mult »

Tiberiu Ceia, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți ai Banatului, a murit

Cunoscutul cântăreţ de muzică populară bănăţeană Tiberiu Ceia s-a stins din viaţă în această seară. Anunţul l-au făcut foştii săi colegi de la TVR Timişoara, post al cărui director a fost. „Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristețea de a fi pierdut un om și un artist excepțional nu va umbri bucuria și șansa de…

citește mai mult »

SO-RA-NA! La 32 de ani, frumoasa tenismenă o face uitată pe Simona

Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 6-4, 6-4. „Sori” s-a calificat în semifinale la Miami Open. A reuşit victoria carierei! Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) a întâlnit-o miercuri pe a doua jucătoare a lumii, Arina Sabalenka (învingătoare la Australian Open în 2023), pe terenul central de la Miami, în deschiderea zilei, de la ora 20.00. În urma unui meci…

citește mai mult »

Sibiul îl primește cu brațele deschise pe cardiologul Gașpar, medicul care ar fi luat șpagă de șase ori...

Chirurgul cardiolog Marian Gașpar, care a fost arestat în septembrie anul trecut și acuzat că ar fi primit de șase ori șpagă într-o săptămână de la pacienți și aparținători, a revenit în sala de operații, dar nu la Institutul de Cardiologie Timișoara, unde nu are voie să practice medicina, ci la Spitalul MedLife Polisano din Sibiu, unde s-a anunțat cu…

citește mai mult »

Directorul general al CFR aruncă moartea conductorului de la Galați pe seama subfinanțării: „Nu îmi asum subfinanțarea cronică...

În legătură cu accidentul grav ce s-a petrecut în data de 25.03.2023, în stația Galați, la formarea trenului R 7576, care s-a soldat cu decesul unei colege și rănirea altor trei persoane, Directorul General al CFR Călători, Traian Preoteasa, face următoarele precizări pentru Glasul Aradului: „Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele…

citește mai mult »

Recomandările redacției