Sport

Zvon: Mihalcea, în locul lui Rednic la UTA

Mircea Rednic (63 de ani) nu se află în cele mai bune relații cu suporterii și conducerea celor de la UTA Arad, iar cei din urmă și-au stabilit ”planul B”, în cazul despărțirii de ”Puriu”, conform iamsport. Ținta: Adrian Mihalcea. Tehnicianul a reușit să o facă pe Unirea Slobozia să arate fotbal în acest sezon, iar o formație din SuperLigă…

citește mai mult »

Hagi a dat-o pe citate, după ce l-a bătut UTA acasă

Gică Hagi a fost foarte nemulţumit de ce au arătat jucătorii Farului în meciul pierdut contra UTA-ei. Constănțenii au emoții în ultima etapă pentru a prinde barajul de Conference League. ”Nu, nu e un sezon ratat. Ce? Noi suntem Farul. Credeţi că mereu vom fi campioni sau să ne batem acolo doar că subsemnatul stă pe bancă? Mai depinde de…

citește mai mult »

Fetele Under 16 de la CSS Gloria, luptă pentru calificarea în primele opt echipe ale țării

Ieri seară în Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Arad, echipa de baschet fete U16 a făcut un pas important pentru calificarea în primele 8 echipe din țară. CSS “Gloria” FCC UAV Arad – CS Olimpia București – 101 – 43. Încurajate din tribune de familii, prieteni, colegi, profesori, antrenori, foste sportive ale clubului și coordonate de pe…

citește mai mult »

FCC UAV Baschet Arad nu mai are antrenor

FCC UAV Baschet Arad a anunțat ca s-a despărțit de antrenorul Sladjan Ivic. Alături de acesta, echipa arădeană a obținut medalia de bronz în actualul sezon, recent încheiat. “Mulțumim, Sladjan Ivic! Clubul nostru își încheie colaborarea cu antrenorul Sladjan Ivic. Îi mulțumim pentru munca sa la Arad și îi dorim mult succes pe viitor”, a fost mesajul celor de la…

citește mai mult »

Poulolo sparge gheața, iar UTA se ridică deocamdată deasupra locurilor de baraj

Rezultat bun al UTA-ei pe propriul teren în fața Petrolului. Victorie mai categorică decât a arătat pe teren, unde UTA s-a chinuit destul de mult. Prin golurile lui Poulolo și Zsori, ambele în a doua repriză, dar și prin travaliul lui Costache sau încercările lui Tzionis, ori sacrificiul lui Mihai care a strâns din dinți jucând după o accidentare urâtă…

citește mai mult »

Gloria Buzău a retrogradat matematic în Liga a doua

După doar un sezon în Superligă, Gloria Buzău a revenit în Liga 2. Astăzi, echipa pregătită de Ilie Stan a întâlnit-o pe Farul Constanţa, la Ovidiu. Grigoryan a deschis scorul, în minutul 13, cu un şut superb, conform prima sport. Buzoienii au fost la un pas să egaleze, în minutul 35, dar Buzbuchi a respins penalty-ul trimis de Işfan. Astfel,…

citește mai mult »

Steaua îl comemorează pe arădeanul care le-a început istoria: Francisc Ronay

Mai mulți arădeni au influențat istoria celui mai titrat club din România, singurul care a câștigat supremul trofeu european. Pe lângă Emeric Jenei sau Helmut Duckadam, un alt arădean, mai pe la începuturi, a influențat decisiv clubul Steaua. Pe 29 aprilie 1900, se năștea la Arad primul marcator din istoria echipei naționale a României, Francisc Ronay. Pe 8 iunie 1922,…

citește mai mult »

Zi tristă pentru fanii fotbalului: a murit Manolo

Manolo Caceres Artesero, supranumit Manolo ‘El del Bombo”, cel mai cunoscut suporter al selecţionatei de fotbal a Spaniei, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 76 de ani, informează EFE. Născut la San Carlos del Valle (Ciudad Real) pe 15 ianuarie 1949, Manolo a fost timp de o jumătate de secol cel mai popular fan al La Roja, pe…

citește mai mult »

UAV vă invită la tenis de masă!

15 mai e data la care UAV și WEBASTO vor organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Academia de Tenis de Masă „Daniela Dodean”, Liga Studenților UAV, cea de a IV-a ediție a Cupei Webasto la tenis de masă. Sunt așteptați să se înscrie, până în 13 mai,  elevi, studenți și foști studenți, angajați UAV și WEBASTO, cei pentru…

citește mai mult »

Recomandările redacției