Actualitate

Ziua de Ignat: 20 decembrie,  o zi cu tradiții străvechi

  În fiecare an, pe 20 decembrie, românii sărbătoresc Ignatul, o zi încărcată de tradiții și obiceiuri, mai ales în mediul rural. Aceasta este ziua în care, conform tradiției, porcul este sacrificat pentru a pregăti preparatele necesare mesei de Crăciun. Ritualul sacrificiului nu este doar o practică gospodărească, ci poartă o încărcătură simbolică și spirituală, păstrată de secole în cultura…

citește mai mult »

Noul Parlament al României, reunit astăzi pentru prima ședință

Senatorii și deputații aleși în urma scrutinului din 1 decembrie se reunesc astăzi, începând cu ora 14:00, pentru prima ședință a noii legislaturi, care va acoperi perioada 2024-2028. Camera Deputaților și Senatul vor desfășura ședințe separate, convocate de președintele Klaus Iohannis, conform prevederilor constituționale. Lucrările fiecărei camere vor fi conduse, temporar, de parlamentarul cu cel mai mare număr de mandate…

citește mai mult »

Aproape 97.000 de avize de angajare în muncă, pentru cetățeni străini, emise în primele 11 luni ale anului

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2024, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a emis 96.866 de avize de angajare în muncă pentru cetățeni străini care doresc să lucreze în România. Cifra reflectă o cerere crescută de forță de muncă în diverse domenii economice. Din total, 96.076 de avize au fost acordate pentru lucrători permanenți. Alte categorii includ 343 de…

citește mai mult »

Avertizare ANPC:  Atenție la produsele cu prețuri foarte mici!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra pericolelor ascunse din spatele cadourilor de Crăciun cu prețuri foarte mici și oferă o serie de recomandări pentru cumpărături sigure în această perioadă. Cosmetice și produse de îngrijire La achiziționarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să verifice etichetele, care trebuie să respecte prevederile legale. „Calitatea tipăririi sau greșelile de scriere pot ascunde…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

ANUNȚ PUBLIC

Anunț vânzare domeniul privat   1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Seleuș, sat Seleuș nr.200, județul Arad, telefon: 0257329101, fax: 0257329343, e-mail primseleus@gmail.com, persoană de contact Truț Dorin-Lucian. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea…

citește mai mult »
Imagine indisponibilă - Glasul Aradului

Anunț public

           COMUNA GURAHONȚ,  CIF 3520296, cu sediul în str.Avram Iancu, nr.29, loc.Gurahonț,județ Arad,telefon:0257316558/0785257165, email:contact@primaria-gurahont.ro, organizează LICITAȚIE PUBLICĂ pentru închirierea: 1.Clădirea Dispensarului veterinar din Gurahonț str.22 Decembrie 1989 nr.1, aflată în domeniul privat al Comunei Gurahonţ,  cu suprafaţa totală construită de 163 mp, înscrisă în CF nr.307735 Gurahonț nr.cad.307735, pentru activități specifice medicinei veterinare. 2. Două spații…

citește mai mult »

Bucuria Crăciunului la Școala Gimnazială Bârzava: elevii au adus magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun 

  Astăzi, 19 decembrie 2024, Școala Gimnazială Bârzava a fost gazda unui eveniment deosebit, dedicat spiritului sărbătorilor de iarnă. În cadrul Târgului de Crăciun, organizat în contextul proiectului PNRAS, întreaga comunitate școlară s-a reunit pentru a celebra bucuria Crăciunului. „Elevii ciclului primar și gimnazial au adus un strop de magie prin momentele artistice pregătite cu mult entuziasm – colinde, scenete…

citește mai mult »

Iohannis rupe tăcerea: „Să lăsăm deoparte disensiunile din trecut. Nu este momentul unor certuri mărunte“

Președintele Klaus Iohannis începe să vorbească și parcă nu o face nici măcar rău. Acesta reacționează după anunțul lui Marcel Ciolacu de a trece în opoziție. ”Să ne concentrăm pe ce este important, nu micile certuri între politicieni și partide! Voi convoca consultări, zilele următoare, foarte repede, pentru a vedea cum progresăm în acest demers! Nu doresc să le dau…

citește mai mult »

Pompierii arădeni trag un semnal de alarmă asupra pericolelor care se ascund în bradul de crăciun

Împodobirea bradului de Crăciun reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment de sărbătoare și bucurie. Totuși, nu trebuie să uităm că pomul de Crăciun, fie natural, fie confecționat din plastic, se poate aprinde și arde extrem de violent, contribuind astfel la propagarea rapidă a unui incendiu. Pentru a preveni astfel de situații nefericite și pentru a vă putea bucura în…

citește mai mult »

Ultima oră: PSD se retrage de la guvernare. Ciolacu: „România nu trebuie să fie aruncată în aer de...

  Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat oficial retragerea de la guvernare, printr-o declarație a liderului Marcel Ciolacu postată pe pagina sa de Facebook. În mesajul său, Ciolacu a subliniat că atât el, cât și PSD, au înțeles perfect mesajul transmis de români prin votul recent, care a fost „un vot de blam” la adresa unei clase politice mai preocupate…

citește mai mult »

Iohannis supărat pe „bisericuțele” din  NATO: comentarii despre excluderea României de la o întâlnire la care au participat...

  Președintele Klaus Iohannis a reacționat la excluderea României de la o întâlnire informală organizată la reședința secretarului general al NATO, Mark Rutte, la care au participat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și lideri ai altor state membre NATO. Iohannis a declarat că a fost informat despre această reuniune, dar consideră neobișnuită organizarea unor astfel de discuții într-un cerc restrâns: „Mi…

citește mai mult »

Incendiu la Spitalul Colentina: au fost evacuați opt pacienți

  Un incendiu a izbucnit în această dimineață la subsolul unei clădiri a Spitalului Colentina din București, cauzat de un boiler electric defect. La fața locului au intervenit prompt echipaje ale ISU București-Ilfov, reușind să lichideze incendiul și să ventileze spațiile afectate de fum. Preventiv, opt pacienți au fost evacuați, fără a prezenta probleme medicale. Intervenția a implicat 10 autospeciale…

citește mai mult »

Recomandările redacției