Actualitate

A încetat din viață dr. Rodica Negrescu, medic primar pneumolog

Doctorul Rodica Negrescu, medic primar în specialitatea Pneumologie, a încetat din viață. Medicul a activat în cadrul secției de Pneumologie (Spitalul TBC din Grădiște) a Spitalului Județean Arad, însă și-a dat demisia în urma unui scandal provocat în timpul pandemiei Coronavirus. De atunci a activat în mediul privat din Arad. Veste morții medicului arădean a fost dată de copilul său:…

citește mai mult »

Incendiu pe strada Mărășești. Intervine ambulanța și descarcerarea (foto, video)

Incendiu izbucnit la o locuință din municipiul Arad, str. Mărășești. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, autoscara și o ambulanță SMURD. Intervenția este în desfășurare. UPDATE La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o încăpere a unui apartament situat la etajul 2 al unei clădiri cu două etaje. În…

citește mai mult »

Pericol pe drumul dintre Almaș și Joia Mare din cauza animalelor

Pe porțiunea de drum dintre Almaș și Joia Mare, în zona unde șoseaua merge pe lângă Criș, “circulați cu mare atenție, mai ales seara și noaptea. În prezent sunt mai multe animale moarte, lovite recent de mașini, pe această porțiune de drum. De asemenea, zilele trecute a fost observată o turmă de mistreți coborând din pădure spre Criș”, atrage atenția…

citește mai mult »

Ziua și drona! A treia doborâtă de piloții Forțelor Aeriene Române

Astăzi, piloții Forțelor Aeriene Române au intervenit din nou pentru apărarea spațiului aerian național. O dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al României a fost doborâtă de o aeronavă F-16 deasupra Mării Negre, în limita apelor teritoriale ale României. Este a treia dronă doborâtă în ultimele trei zile. “Pentru noi, fiecare astfel de misiune are un singur obiectiv:…

citește mai mult »

Parada Clătitelor a readus Moneasa în centrul atenției. Mii de oameni au umplut stațiunea în prima zi a...

  Stațiunea Moneasa a trăit, sâmbătă, una dintre cele mai animate zile din ultimii ani, odată cu debutul celei de-a XXV-a ediții a Paradei Clătitelor. Mii de turiști și localnici au luat parte la eveniment, iar străzile stațiunii au fost pline de oameni veniți din numeroase județe ale țării pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare. Mulți dintre cei…

citește mai mult »

Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, pentru județul Arad

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru județul Arad, in intervalul de valabilitate: 27 iulie, ora 12 – 27 iulie, ora 22. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale însemnate cantitativ. Zone afectate: Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, vestul și nord-vestul Olteniei și nord-vestul…

citește mai mult »

O nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, sâmbătă dimineață, în apropiere de Delta Dunării

O nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, sâmbătă dimineață, în apropiere de Delta Dunării. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan. „În această dimineață, la ora 8:30, o nouă dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc, la 10 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe (Deltă). Drona a fost doborâtă de un pilot român dintr-un avion…

citește mai mult »

Tractor, presă de balotat și 8 hectare de miriște și paie, arse la Firiteaz (foto)

Astăzi, ora 17:48, SVSU Șagu a fost anunțat de către ISU Arad și proprietar despre izbucnirea unui incendiu la un tractor și o presă de balotat, cu extindere la aproximativ 8 hectare de miriște și brazde de paie. La intervenție au participat 8 voluntari SVSU Șagu. Datorită intervenției rapide, presa de balotat a fost salvată în proporție de 90%, însă…

citește mai mult »

Dirijorul Mihnea Ignat este noul manager al Operei din Timișoara. Acesta îi succede arădeanului Cristian Rudic

Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Românã din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Timișoara. Dirijorul Mihnea Ignat va prelua conducerea instituției pentru următorii cinci ani. Cu privire la acest rezultat, dirijorul Mihnea Ignat declară următoarele: „Câștigarea concursului de proiecte de management…

citește mai mult »

Zilele Comunei Păuliș, cu muzică bună, distracție și alte surprize, vor avea loc în această duminică

În această duminică, 26 iulie 2026, Primăria și Consiliul Local Păuliș îi invită pe toți cetățenii comunei și nu numai să ia parte la Zilele Comunei Păuliș – „Păulișul în sărbătoare”. Evenimentul începe la ora 16.00 și va avea loc pe terenul de fotbal din Păuliș. “Vă invităm să fiți alături de noi, împreună cu familia și prietenii, pentru a…

citește mai mult »

Moneasa se pregătește de sărbătoare: Parada Clătitelor ajunge la ediția a XXV-a, cu un concert Compact

  Stațiunea Moneasa va găzdui sâmbătă, 25 iulie, una dintre cele mai îndrăgite manifestări estivale din județul Arad. Parada Clătitelor revine anul acesta cu ediția a XXV-a, promițând o seară plină de muzică, atmosferă de sărbătoare și preparate apreciate de vizitatori. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00, la Teatrul de Vară din Moneasa, iar capul de afiș al…

citește mai mult »

Prima dronă doborâtă de pe teritoriul României, anunță Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o dronă a pătruns în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16. Potrivit șefului statului, drona a fost neutralizată într-o zonă nelocuită. „Am avut o dronă în spaţiul aerian, ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de…

citește mai mult »

Recomandările redacției