abelBazându-se pe simţurile câinelui adus de la Sibiu, specializat în depistarea de cadavre, care se pare că a devenit foarte neliniştit într-o anumită zonă din Pădurea Vladimirescu, anchetatorii organizează astăzi o amplă acţiune de căutare a omului de afaceri, dispărut în seara zilei de 1 mai. Câinele a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute la Arad, tocmai de la Sibiu, pentru a ajuta la găsirea lui Abel Apostol. Patrupedul este antrenat pentru depistarea de cadavre, încă de mic, iar simţurile îi sunt atât de dezvoltate încât poate să depisteze un cadavru chiar dacă acesta se află sub apă. De când a fost adus la Arad, câinele a fost plimbat prin mai multe locaţii, unde se presupune că ar fi ascuns trupul neînsufleţit al lui Abel. Prezent în pădurea din Vladimirescu, se pare că animalul a început să latre şi să devină extrem de neliniştit într-o anumită zonă.
Tocmai de aceea, anchetatorii vor efectua astăzi căutări în acea zonă, folosindu-se atât de o echipă profesionistă de scafandri, cât şi de un aparat special, numit sonar. În mod normal, sonarul reprezintă un principiu natural şi tehnic de detectare a unui obiect în spaţiu, bazat pe emisia şi reflectarea undelor. Totodată este un detector sonic pentru telecomunicaţii subacvatice, folosit pentru reperarea unor obiecte subacvatice.
Tot la sfârşitul săptămânii trecute, Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au prezentat instanţei de judecată pe inculpatul Adrian Buleu, propunând prelungirea măsurii arestării preventive, măsură impusă de probele administrate în cauză până în acest moment. Magistraţii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor şi au dispus prelungirea duratei mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului, cu încă 30 zile, respectiv până la data 6 iulie 2013, pentru comiterea infracţiunii de omor.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului. Daciana Vidrean, procuror şef secţie judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ne-a declarat că „gravitatea acestei infracţiuni justifică propunerea de prelungire a mandatului, fără a fi exclusă însă pre­- zumţia de nevinovăţie“.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției