sanatate-danturaPe lângă aspectul inestetic, lipsa danturii creează mari probleme. Or, există alternative. Numai că e greu să alegem, fie din cauza costurilor prea mari, fie pentru că nu suntem suficient de informaţi.

Subiect de glume şi “accesoriu” aproape indispensabil la bătrâneţe, celebra “placă” a ajuns să fie purtată la vârste tot mai tinere. Şi nu e deloc confortabilă. Proteza dentară poate oferi cel mult un plus de imagine. Dar nimeni nu-şi doreşte să fie în pielea celui căruia i se desprinde proteza în mijlocul unei conversaţii. Mai mult decât atât, ideea de a “ţine dinţii pe noptieră” dă fiori pe şira spinării. Dar avem veşti bune. Medicina a evoluat şi, în caz că n-ai aflat deja, există alternative pentru toate gusturile şi buzunarele.

Fixează placa

Sunt persoane pentru care implantul dentar reprezintă un lux. Sunt şi altele care nu tolerează, din diferite motive, materialul de implant, aşa încât organismul îl respinge. Unii nu sunt apţi din punct de vedere medical să primească un implant. Pentru toţi aceştia există o tehnică avansată de fixare a protezei dentare, cu ajutorul implanturilor, numită Atlas. Aceasta este accesibilă ca preţ şi se adresează celor care nu mai au o structură osoasă suficient de bine dezvoltată, necesară în cazul altor tipuri de implanturi.

Dinţi noi, într-o clipă

Implantul este mai scump, dar merită efortul. Asta, având în vedere că poţi să intri în cabinetul stomatologic fără dinţi şi să pleci cu un zâmbet de star de cinema. Mai ales că se evită astfel toate neplăcerile cauzate de proteză. Tehnica de implantologie All On 4 e o inovaţie care le permite pacienţilor să aibă o lucrare protetică fixă provizorie, realizată în aceeaşi zi, şi una permanentă, cu ajutorul a numai 4 implanturi. Chiar şi diabeticii pot beneficia de implant dentar, dacă reuşesc să menţină nivelul glicemiei în limite normale şi au o igienă orală impecabilă.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției