Țineți minte compunerea de începutul fiecărui an școlar. Dacă i-ar întreba cineva acest lucru pe fotbaliștii UTA-ei înainte să înceapă campionatul viitor, cei care sunt de mai mult timp aici ar putea reda liniștiți amintirile tuturor ultimelor vacanțe. Fără excepție.

„Păi, s-a terminat campionatul și mult timp n-am știut ce vom face, dacă vom rămâne sau nu la echipă. N-am știut dacă vor fi aceiași conducători și aceiași antrenori. N-am știut dacă să trecem peste vară cu gândul că anul viitor ne batem la promovare, a apărut chestia cu licențierea, nu e treaba noastră neapărat, dar în ultimii ani tot probleme au fost. Mai e o săptămână până la prima etapă, nici acum nu știm, cei care am rămas, cum stau lucrurile, dar noi vrem să promovăm, pentru că UTA e o echipă de tradiție, iar Aradul merită să fie în Liga I, acolo unde îi e locul”, ar putea suna un început de compunere, scris de un fotba-list alb-roșu care chiar nu minte, serios că nu știe ce are de făcut. V-ar mira mult să vedeți așa o reacție?
Ne pregătim pentru o nouă vară cu mai multe semne de întrebare decât reporterii adunaţi în faţa palatului lui Gigi Becali în seara arestării.
În tradiţia ultimilor ani, nu se ştie cine vine și cine pleacă, dacă mai pot coabita (de când vreau să folosesc termenul ăsta!) Adrian Marţian şi Giovanni Catanzaritti, dacă îl mai ţin pe Adrian Falub antrenor, dacă vor fi bani pentru inevitabila atacare a promovării, că avem blazon și ne obligă, dacă vor fi îndeplinite criteriile de licenţiere, dacă vor demara (da, precum maşina, dar aşa s-au exprimat toţi mai-marii cu referire la subiect) lucrările la noul stadion, dacă…
Că tot aminteam de Gigi Becali mai înainte, avem o paralelă dureroasă. Presa, întîi doar cea sportivă, apoi toată, cu excepţii puţine de tot, a dat de pământ cu postura ei de formatoare de opinie. L-a promovat în exces şi a a rămas total debusolată după ce Becali a fost obligat să iasă din decorul colorat. Crainice cu vocea stinsă transmit mesajul că nu poate fi eliberat înainte de termen, dar se mai lansează ipoteze.
Exact aşa, Aradul – și România, în general – a ignorat complet enorma dimensiune socială a sportului. UTA, odinioară port-stindard al orașului, a trecut pe la unul și pe la altul, și niciodată de la căderea fabricii nu și-a mai găsit locul, s-a trezit străină în propria casă. Se simte ca un copil nedorit.
O altă componentă importantă, poate cea mai importantă din oraș, cea politică, a avut propria-i involuție. Voit sau nu, zona amintită lasă impresia că nici nu are rost să-i ceri prea multe. Ar fi o surpriză de proporții să apară un vizionar adevărat din rândurile care au cuțitul (despre pâine…) în mână și să găsească un mecanism prin care să nu mai auzim eterna scuză „nu avem cadru legal”.
Trecând așadar peste, ne întoarcem înapoi la așteptarea cea de toate vacanțele. Așteptăm să vedem cine rămâne, Marțian sau Gio, dacă mai stă Falub, dacă luăm licența, dacă se face stadion, dacă ne batem la promovare, că obiectivul nu poate fi altul, dacă…

Lasă un răspuns

Recomandările redacției