CE şi-a fixat un nou termen în privinţa aplicării taxei antidumping în cazul panourilor solare din China

0
274

Comisia Europeană şi-a fixat ca termen data de 5 iunie pentru a lua o decizie în privinţa impunerii unei taxe antidumping pentru importul de panouri solare din China, în contextul în care majoritatea ţărilor din UE se opun aplicării unei astfel de măsuri, transmite AFP.

În afară de Germania, care s-a exprimat public împotriva propunerii Comisiei Europene de aplicare a unei taxe provizorii de circa 47% pentru panourile solare importate din China ca măsură de protecţie a industriei europene de profil, ‘alte 17 state au transmis luări de poziţii defavorabile şi este clar că Comisia Europeană trebuie acum să caute o soluţie negociată’, a declarat o sursă apropiată negocierilor, potrivit AFP.

Potrivit Reuters, în grupul ţărilor care nu susţin propunerea privind taxa antidumping s-ar mai afla şi Marea Britanie şi Olanda, în timp ce Franţa şi Italia s-ar regăsi în grupul statelor care susţin propunerile Comisiei.

Ţările membre ale UE au avut termen până vineri să transmită un răspuns oficial, scris, referitor la propunerile prezentate de comisarul european pentru comerţ Karel De Glucht.

Taxa ar urma să se aplice din 6 iunie, după publicarea în Jurnalul oficial al UE, pentru o perioadă de probă şi ar putea fi eliminată dacă cele două părţi (UE şi China) ajung la un acord negociat, notează Reuters.

Potrivit UE, în 2011 China a exportat în Europa panouri solare şi componente în valoare de 21 de miliarde de euro.

‘Comisia va lua o decizie pe 5 iunie’, a declarat John Clancy, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru comerţ. ‘Trebuie să aibă o viziune largă şi să ia decizii pe bază de probe’, a spus el, subliniind că ‘trebuie protejate de urgenţă companiile europene a căror supravieţuire este ameninţată de practicile neloiale din partea industriaşilor chinezi’.

‘30.000 de locuri de muncă sunt ameninţate în acest sector în Europa’, a spus el.

Luările de poziţie transmise de statele UE sunt pur consultative şi orientative. ‘Va fi nevoie de o majoritate calificată de două treimi din voturi contra propunerii (CE) pentru a o bloca’, a spus o sursă europeană, citată de AFP.

Dacă majoritatea calificată nu este atinsă, Comisia este abilitată să decidă asupra aplicării acestei taxe, iar poziţia ţărilor care vor alege să se abţină va fi considerată drept un sprijin implicit pentru măsura propusă de comisie, a precizat sursa citată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.