Cea mai modernă sală de fitness din Arad îşi deschide vineri porţile

0
415

articolUna dintre cele mai bine dotate săli de fitness din oraşul nostru îşi deschide vineri porţile. Sala FIT CLUB este de fapt o cunoştinţă mai veche de-a noastră, ea purtând iniţial numele Panoramic Gym, iar mai apoi Fusion Gym.

Menţionăm pentru cei care nu o cunosc, că este vorba de o sală echipată cu unele din cele mai moderne aparate pentru cei ce doresc dezvoltarea musculară, dar şi pentru cei interesaţi de aparatele cardio. Se poate participa şi la diverse activităţi de grup, unde sub îndrumarea antrenorilor se ţin clase de Pilates, Cycling, Kangoo Jumps, Fit Ball, Tae Bo şi multe altele, cu diferite grade de dificultate.

De asemenea, pentru clienţii FIT CLUB există şi posibilitatea de a se înscrie într-un program de antrenament cu antrenor personal. Acesta poate ghida antrenamentul către diverse obiective: scăderea în greutate, dezvoltarea armonioasă sau tonifierea generală, ca să amintim doar câteva.

Considerăm că este binevenită diversificarea ofertelor în acest domeniu, având în vedere amploarea care a luat-o în ultimii ani mişcarea, sportul şi orientarea generală a arădenilor spre o viaţă sănătoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.