Cei mai mulţi dintre delegaţii arădeni la Congresul PD-L îl văd câştigător pe Vasile Blaga

0
202

delegatiLa sfârşitul săptămânii viitoare, Partidul Democrat Liberal îşi va alege preşedintele. În cursă sunt înscrişi trei candidaţi: Vasile Blaga, actualul preşedinte al partidului, deputatul Elena Udrea şi europarlamentarul Monica Macovei.
La modul oficial, majoritatea delegaţilor arădeni la Convenţia Naţională (Congresul) PD-L spun că încă se mai gândesc vizavi de persoana pentru care îşi vor da votul. Neoficial însă, cei mai mulţi spun că vor merge pe mâna lui Vasile Blaga.
Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, spune că nu a luat o decizie în ceea ce priveşte candidatul pe care îl va susţine. „Aştept să fie prezentate la Arad cele trei moţiuni ale candidaţilor la preşedinţia partidului. Ulterior voi lua o decizie vizavi de persoana pe care o susţin”, a spus Gheorghe Seculici. Acesta a mai afirmat că nu va fi vorba despre o decizie a Biroului Permanet Jude­ţean, pentru ca toate voturile delegaţilor arădeni să meragă într-o sin­- gură direcţie, ci fiecare dintre cei 170 de reprezentanţi ai PD-L Arad va vota aşa cum doreşte.
Pistru şi Radiţa cred în şansele Elenei Udrea
Deputatul Eusebiu Pistru spune că îşi va da votul pentru Elena Udrea. „Este o persoană tânără şi poate face echipă în jurul ei. Cred că în acest fel Partidul Democrat Liberal va merge în direcţia cea bună”, a punctat Pistru.
Şi primarul comunei Şicula, Aurel Radiţa, spune că Elena Udrea este favorită la câştigarea şefiei PD-L. „Încă nu m-am decis pe cine voi vota, însă cred că Elena Udrea are şan­sele cele mai mari să câştige”, a declarat Aurel Radiţa.
Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, crede că va fi o luptă strânsă între Vasile Blaga şi Elena Udrea şi spune că va decide pe cine susţine după ce va vedea proiectele candidaţilor.
Deputatul Claudia Boghicevici nu a decis pe cine va susţine, dar crede că Vasile Blaga este favorit pentru câştigarea unui nou mandat în fruntea partidului. „Aştept să văd cele trei moţiuni pentru a vedea pe cine votez. Cred că Vasile Blaga va câştiga această luptă, având în vedere faptul că a avut un avans de două luni în pregătirea acestei campanii interne. Cele două femei care luptă pentru şefia PD-L sunt curajoase, dar nu cred că au şanse din cauza timpului scurt pe care l-au avut la dispoziţie”, ne-a declarat Claudia Bo­ghicevici.
„Cei trei sunt nişte perdanţi”
O declaraţie oarecum atipică a avut primarul comunei Zăbrani, Marian Toader. Acesta spune că toţi cei trei candidaţi sunt nişte perdanţi şi că trebuiau găsiţi alţi candidaţi. „Cei trei candidaţi intraţi în această cursă sunt nişte perdanţi. Nu au cum să reformeze şi să ridice partidul. Probabil voi pune ştampila pe toţi trei sau pe niciunul. În ceea ce priveşte câştigătorul acesta va fi, foarte clar – Vasile Blaga”, a spus Marian Toader.
Europarlamentarul Iosif Matula a avut o declaraţie mai mult decât diplomatică şi a spus că aşteaptă să vadă proiectele candidaţilor. „Nu m-am decis încă pe cine voi vota. Doresc, mai întâi, să văd cele trei moţiuni ale candidaţilor, şi abia mai apoi voi lua o decizie. În ceea ce priveşte şansele de reuşită ale competitorilor cred că orice este posibil”, a spus Iosif Matula.
Şi primarul comunei Şiria, Valentin Bot, spune că va lua o decizie în perioada următoare, iar despre lupta la şefia partidului crede că va fi strânsă între toţi cei trei candidaţi.
Cornel Popa, primarul comunei Hăşmaş, afirmă că nu s-a decis pe cine să susţină, dar îl vede favorit cert pe actualul preşedinte – Vasile Blaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.