Cetatea Voluntarilor a dat start lucrărilor la secția de Pediatrie

0
594

După ce, chiar pe ultima sută de metri a anului trecut, Cetatea Voluntarilor și Cosiliul Județean au inaugurat noua secție de Neonatologie, nici n-a început bine 2020, că a și intrat în lucru tot o secție de copii.

Este vorba de secția de Pediatrie 2 a Spitalului Județean, cuprinsă într-un alt proiect amplu, ambițios al asociației Cetatea Voluntarilor. La acest proiect, atât arădenii binevoitori cât și autoritățile au putut contribui. Proiectul beneficiază de susținerea administrației, dar și a unor firme.

Sistemul medical arădean are nevoie de infuzii financiare, iar strângerile de donații reușesc să acopere goluri mari.

Pentru a se strânge donații, s-a derulat împreună cu sportivi arădeni, o amplă acțiune umanitară, la final de 2019. Chiar înainte de Crăciun, arădenii au răspuns prompt inivitației lui Adrian Petre și a apropiaților acestuia, la turneul caritabil organizat în colaborare cu Cetatea Voluntarilor, la Sala Sporturilor Victoria.

Campania a fost promovată de fostul golgheter al UTA-ei și s-au strâns  donații constând în bani. Adrian Petre a decis să investească suma în aparatură pentru dotarea Secției de Pediatrie cu: șase televizoare, șase frigidere și șase cuptoare cu microunde. Până s-a fie dotată, secția trebuie însă pusă la punct.

Astfel, instalațiile vechi, zugrăveala veche și alte lucrări din secția dezafectată au fost demolate și scoase.

„Am «golit» secția de Pediatrie 2! Este pregatită să îmbrace o «haină» nouă, frumoasă! Aici, copiii din Arad și tot județul Arad vor beneficia din Iunie de condiții normale! Este ultima zi în care firmele pot redirecționa 20 la sută din impozitul pe profit către proiectul de reabilitare a Secției de Pediatrie II. Am deschis oficial prima zi de la santierul cu numărul 5 ! Împreună cu echipa noastră ne dorim ca din acest moment, până la jumatatea anului să finalizăm și această aripă a secției!“, a spus Ana Maria Popa, reprezentanta Cetăţii Voluntarilor.

Lucrările vor continua în forță în perioada următoare.

Secția de Neonatologie a fost unul dintre cele mai așteptate proiecte de către arădeni. Aceasta a fost pusă la punct complet. Saloanele şi spaţiile conexe, respectiv cele dedicate cadrelor medicale sunt complet refăcute, cu mobilier nou şi adus la standardele actuale, cu echipamente medicale performante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.