Halmagiu Maria Codreanu Halmagiu tractorPe doamna Maria Codrean din satul Băneşti o găsim în plină activitate, îngrijindu-se de toate lucrurile din gospo­dărie: „Cei de pe la oraşe n-au nici măcar habar de cât de greu o ducem noi, aici, la ţară. Ne mai întâlnim cu orăşenii doar prin pieţe, atunci când strâmbă din nas când le ceri pe un litru de lapte cam cât dau ei pe unul de apă plată, dată de bunul Dumnezeu din piatră seacă, de la izvor. Pe când noi, ca să ajungem să mulgem un litru de lapte, ne rupem oasele de dimineaţa şi până seara târziu. Fie că sunt sărbători, fie că nu, noi suntem mereu pe lângă animale şi avem grijă de nevoile lor.” Iar dacă vorbim despre animale, atunci doamna Maria Codrean chiar are cu ce se lăuda: „şase vaci, trei tineret şi patru grăsuni. Plus 4,5 hectare de pământ… Soţul meu este mai tot timpul plecat de-acasă, că lucrează şi el ca şofer, iar socrul meu este cam bolnav. Cum lucrul nu aşteaptă, nu am ce face şi pun mâna pe tot ceea ce trebuie, inclusiv pe tractor. Nu mi-e ruşine să ies cu tractorul la lucru la pământ, indiferent că este vorba despre arat, discuit sau semănat.” Dar grija de căpătâi a doamnei Maria Codrean, la fel ca şi a tuturor gospodari­lor din zona noastră, este lipsa implicării organelor statului în ceea ce priveşte susţinerea activităţilor agricole. Am mai scris şi cu alte ocazii despre necesitatea înfiinţării unor puncte de colectare a laptelui, lucru solicitat de aproape toţi crescătorii de animale cu care am stat de vorbă în ultimii ani. Din păcate, până în prezent nu s-a luat nici o măsură de remediere a situaţiei: „Să nu mă întrebaţi ce fac cu laptele, că am să vă spun adevărul gol-goluţ: îl dau la porci. Asta e grija statului faţă de ţăran, să n-avem nici astăzi un punct pentru colectarea laptelui. Azi mâi­ne ajungem să-l aruncăm pe şanţ, Doamne apără şi păzeşte! Am auzit că prin zona Reghinului există deja puncte de colectare a laptelui, iar oamenii se descurcă mai bine. Spun cei bătrâni că şi sub comunişti se prelua laptele, iar prin punctele de colectare se distribuiau către crescătorii de animale tărâţe şi alte nutreţuri care le uşurau munca. Acuma, în democraţie, venim tot la vale, în loc să mergem la mai bine, în sus. Muncim de ne sar capacele, tinerii au plecat din sate, iar cei rămaşi îşi rup oasele pe pământ, ca iobagii din vechime. Am tot sperat la mai bine, dar încep să nu mai cred că mai apucăm noi, generaţiile noastre. Poate nepoţii sau strănepoţii… Am încercat de toate, ba am depus chiar şi un proiect de finanţare din fonduri europene, dar ni s-a spus că n-am întrunit punctajul suficient. Locuri de muncă nu sunt, firme care să ne valorifice munca noastră nici aşa, prin urmare nu ne rămâne decât să ne rupem oasele de dimineaţa până seara, cum au făcut şi strămoşii noştri. N-am progresat mai nimic. Din păcate…”

Lasă un răspuns

Recomandările redacției