O amplă acțiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice a avut loc sâmbăta trecută la Chișineu-Criș. Aceasta s-a desfășurat printr-un parteneriat realizat de Primăria Ora­șu­lui Chișineu-Criș cu Asociația Română pentru Reciclare – RoRec.
Cei doi parteneri i-au invitat pe toți localnicii din oraș și din satul aparținător Nădab să predea la cele patru centre de colectare amenajate toate aparatele electrice și electronice defecte, vechi ori pe care nu le mai puteau utiliza. Invitația a venit – se poate spune – la un moment oportun deoarece în ajunul Sărbătorilor Pascale în fiecare gospodărie se face o amplă curățenie precum și un „inventar“ al tuturor lucrurilor din casă, acțiune urmată în general de debarasarea de obiectele inutile ori defecte.
„Cele patru puncte de colectare au fost corespunzător repartizate, atât în orașul Chișineu-Criș cât și în satul aparținător Nădab; la fi­nalul acțiunii s-au adunat peste 4.000 de tone de aparate electrice și electronice defecte și inutilizabile. Trebuie spus că, persoanelor care aveau de predat obiecte mari, li s-a dat un cupon în valoare de 10 lei iar pentru obiectele mai mici un talon de participare la o tombolă finală la care se puteau câștiga diverse aparate electrice“ ne-a precizat Lucian Birta, reprezentant al Primăriei Orașului Chișineu-Criș la această acțiune.
În urma tragerii la sorți care s-a ținut luni, s-au câștigat un număr de 15 aparate, după cum urmează: cinci cafetiere, cinci călcătoare de haine, cinci mixere de bucătărie.
Atât câștigătorii ineditei tombole, cât și organizatorii s-au considerat mulțumiți de rezultatele finale ale acestei acțiuni prin care o mare cantitate de aparatură electronică a fost colectată spre reciclare.

Recomandările redacției