Chisindia a găzduit prima etapă a „naționalelor“ de Enduro Cross

0
443

IMG_0954 IMG_0951 IMG_0949 IMG_0983 IMG_0967 IMG_0955Pe Valea Hurezului, comuna Chisindia, a avut loc sâmbăta trecută deschiderea sezonului 2014, etapa întâi a Campionatului Național de Enduro Cros. Organizatorul a fost Enduro Challenge Sebiș, prin inimosul reprezentant Călin Mocuța. Acest concurs face parte din Campionatul Național de Enduro Cross 2014.
Valea Hurezului, o alegere inspirată
„Ne bucurăm că i-am găsit locația de desfășurare în această frumoasă zonă de pe Valea Hurezului din comuna Chisindia. La concurs și-au anunțat participarea peste 100 de împătimiți ai acestui sport din: Ungaria, Germania, Franța și, firește, România. Trebuie să vă mai spun că din partea Federației Române de Motociclism a fost prezentă Nicoleta Olariu, la concurs participând însă și ATV-uri, în general iubitori ai acestui sport generator de adrenalină“ – ne spunea Cătălin Mocuța, organizatorul concursului.
Despre traseu organizatorul a precizat câteva date. „Pe traseu avem obstacole, terenuri accidentate; vor fi parcurși cam 33 kilometri. Este asigurată securitatea: pe unde trece traseul sunt persoane instruite care nu vor permite să intre nimic în zona unde se desfășoară concursul“.
Și despre criteriile alegerii zonei de pe Valea Hurezului pentru această primă etapă organizatorul a precizat. „În altă zonă nu găseai un peisaj așa frumos. Pe de altă par­te – un aspect ce trebuie nea­părat precizat – am primit un sprijin deosebit și avem o colaborare foarte bună cu primarul Ionel Pașca, colaborare pe care doar la Sebiș o mai avem. Ține cu noi Dumnezeu pentru că avem și vreme frumoasă“.
Înainte de deschiderea competiției s-a intonat Imnul Național și apoi s-a dat startul.
Colaborare deosebită între gazde și organizatori
În câteva cuvinte, Ionel Pașca, primarul comunei Chisindia a creionat demersurile și situația prin care s-a ajuns ca acest frumos eveniment să aibă loc pe Valea Hurezului. „L-am asigurat pe domnul Mocuța că va avea sprijin din partea noastră, a mea personal pentru a organiza cum se cuvine acest eveniment, acest concurs pe raza comunei. Mă bucur de prezența în număr mare a localnicilor ca spectatori la acest concurs. Le-am văzut vrednicia și la semănatul porumbului și mă bucur că au venit și azi aici, alături de primarul lor, la o astfel de competiție de nivel național. Sunt binevenite și mai trebuie organizate și pe viitor astfel de evenimente deoarece ne mai desprindem de casă, de treburile zilnice, măcar câteva ore. Așa cum a subliniat și organizatorul competiției, nu cred că se găsea o altă zonă mai potrivită și mai frumoasă ca aici, la noi, pe Valea Hurezului. Eu cred că nu e întâmplător că s-a făcut această alegere. Cine vizitează o dată zona noastră – mai ales acum când pădurea este verde, când păsările și-au început cântecul, ori gustă din apa cristalină – o îndrăgește pentru totdeauna; mai revine și uneori nu se mai des­parte de ea“ a spus Ionel Pașca, dovedind cât este de atașat de natura comunei pe care o păstorește.
La manifestare a participat și primarul orașului Sebiș, Gheorghe Feieș – edilul care a acordat în ultimii ani un sprijin deosebit (și) acestei manifestări, alături de multe altele – care a făcut câteva aprecieri vizavi de ediția în derulare. „Vreau să salut prezența numeroșilor spectatori precum și a sportivilor prezenți la manifestare dar și a eforturilor făcute de cei implicați pentru reușita ei. Noi nu știm încă prea bine să ne valorificăm frumusețea locurilor pe care le avem, a minunatelor peisaje și condiții climatice – mă refer la cei de «sus»! Îl felicit pe domnul Mocuța pentru că a ales acest loc frumos și pentru că a știut să obțină sprijinul domnului primar Pașca; îi felicit pe tinerii înscriși la concurs și le doresc succes precum și pe spectatorii care au ales să petreacă această zi frumoasă urmărind acest concurs“ – a spus cunoscutul primar din Sebiș.
Primarul Chisindiei a dat startul dar și… premiile
Pregătirile și deschiderea odată terminate, concurenții s-au aliniat la linia de plecare, startul fiind dat de primarul comunei Chisindia, Ionel Pașca.
Îmbucurător a fost faptul că nu s-au întâmplat evenimente nedorite în nici o zonă a celor 33 de kilometri ai traseului deși spectatori au fost peste tot.
După terminarea concursului participanții au fost invitați la o masă cu preparate tradiționale specifice zonei.
Premierea finală a fost realizată de organizatorul Cătălin Mocuța dar înmânarea premiilor a fost făcută în principal de Ionel Pașca, primarul comunei Chisindia. A mai înmânat premii și Nicoleta Olariu – preșe­dinta Federației.
Dintre premiați au fost, la motocicliști: Mani Gyneș, Emanuel Rogojan iar la ATV-uri: Răzvan Mocuța, Sebastian Bodea ș.a.
După premiere s-a derulat un frumos foc de artificii ce a durat câteva minute și care luminat cerul comunei Chisindia.
Câteva păreri de-ale oamenilor
Frumoasa acțiune a fost foarte bine primită de toți localnicii zonei.
„Ceea ce am văzut astăzi aici a fost un lucru minunat, domnule. Bine că se mai gândește și la noi cineva, să mai vedem și noi ceva deosebit. De când este domnul Pașca primar multe s-au schimbat: drumuri asfaltate, Cămin Cultural modern, loc de joacă pentru copii, sediu de Primărie modernizat și multe altele. Iar concursul de-acum a fost ceva deosebit“ mărturisea localnicul Ioan Crișan.
Un alt spectator din zonă, Nicolae Târșală, ne atenționa: „Știți ce vreau să vă spun eu? Aici, în această zonă, nimeni n-a mai organizat ni­mic până a venit domnul Pașca! În plus, cu dânsul poți discuta orice, oricând. Lumea îl iubește și îl apreciază; ați văzut câți au venit aici, la îndemnul lui! În plus, ne putem mândri cu rezultatele muncii dumnealui“  – sublinia admirativ interlocutorul nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.