miei paginaCriza se face din nou simţită în pieţele din Arad. Ciobanii care au venit încă de la începutul săptămânii, în Piaţa Mihai Viteazul şi Piaţa Catedralei, cele două locaţii din municipiu auto­rizate pentru comercializarea cărnii de miel, nu au motive să fie prea mulţumiţi. Deşi preţurile nu sunt mai mari ca anii trecuţi, kilogramul vânzându-se cu preţuri cuprinse între 23 şi 28 de lei, clienţii sunt puţini, semn că lumea nu are bani. Dacă în Piaţa Mihai Viteazul preţurile sunt ceva mai mari, kilogramul de carne vânzându-se între 25 şi 28 de lei, în Piaţa Mare sunt cuprinse între 23 şi 25 de lei.
Cei mai mulţi ciobani cu care am stat de vorbă susţin că nu se mai cumpără un miel întreg, bucăţile mici de carne fiind la mare căutare. Veniţi de la Grăniceri, Şiclău, Secusigiu, Galşa sau chiar din judeţul Sibiu, oierii speră că vânzările vor merge la bine în ultima parte a săptămânii. „Sunt de la Secusigiu. Până acum, anul acesta nu am fost cu miei pe piaţă. Vânzările merg prost. Am vândut ce am adus, dar nu foarte mult… dacă lumea nu are bani, ce să facem?”, spune una dintre ciobăniţele întâlnite la începutul săptămânii în Piaţa Mihai Viteazul. Printre mieii puşi la vânzare, am văzut şi câţiva iezi. În cazul cărnii de ied, preţul este însă ceva mai mare, 30 de lei kilogramul. „Am avut şi câteva capre şi am tăiat iezii. Nu prea cumpără lumea nici miei, nici iezi. În general, cumpărătorii preferă bucăţile mici, că nu sunt bani”, povesteşte Elena Dragomir, o crescătoare de oi de la Sântana. Un alt cioban povesteşte că a fost pe piaţă cu miei şi înainte de Paştele Catolic. Acesta susţine că atunci vânzările au mers destul de bine.
La rândul său, un cioban din Grăniceri povesteşte: „la noi preţul a fost mereu de 28 de lei şi dăm mielul cu organe cu tot sau fără, dar nu mai scădem din preţ”. La alt stand, în Piaţa Mică, o femeie vindea carne de miel cu 25 de lei pe kilogram. „Noi avem miei mai micuţi, de aproximativ şapte kilograme fiecare, astfel un miel de şapte kilograme iese la preţ de 175 de lei”, susţine comercianta. În condiţiile în care unii cumpărători vor să cumpere mielul fără organe, ciobanii susţin că vor creşte preţul, pentru că acest lucru înseamnă muncă în plus din partea lor.
Trebuie spus că sunt şi ciobani care se gândesc de două ori înainte să vină cu miei la piaţă la Arad, preferând să-şi vândă marfa de acasă. „Nu am venit încă pe piaţă cu miei. Îi vom vinde la comandă de acasă, cu 25-30 de lei kilogramul. Mieii nu trec acum pentru că toată lumea se lasă pe ultima zi, să fie proaspătă carnea”, susţine un crescător de oi din Galşa.
În ceea ce-i priveşte pe cumpă­rători, aceştia sunt foarte atenţi la preţuri. „Tot ce e peste 25 de lei e scump. Nu merită să dai atâţia bani”, susţine un arădean întâlnit în piaţă. „E foarte scump. Eu am luat numai pentru drob. Uite cum stau atârnaţi şi lumea nu are bani să cumpere”, l-a completat soţia sa. Un alt client susţine însă că 25 de lei pe kilogram e un preţ bun. „L-am luat la un preţ bun, 25 de lei kilogramul. De aici am luat de la baci Traian din Galşa. Are cel mai bun miel din piaţă. Dacă mielul e frumos, merită”, susţine bărbatul.
Nici ouăle nu sunt la mare căutare
În condiţiile în care ciorba şi friptura de miel nu sunt suficiente pentru o masă de Paşti, în cele ce urmează vă prezentăm şi preţul altor produse. Ouăle se vindeau în Piaţa Mihai Viteazul cu 50 de bani. „Deocamdată vânzarea merge încet. Nu are lumea bani sau e prea multă marfă. Dacă nu ai unde lucru, nu ai nici sursă de venit…”, susţine Ioan Suciu, un comerciant de ouă din Cruceni. În ceea ce priveşte bânza, aceasta se vindea cu preţuri cuprinse între 20 şi 22 de lei kilogramul, ardeii cu preţuri cuprinse între 12 şi 15 lei, roşiile cu 8,5- zece lei kilogramul, castraveţii cu şase lei kilogramul cartofii albi cu preţuri cuprinse între doi şi 2,5 lei kilogramul, o căpăţână de salată verde se vinde între 2,5 şi trei lei, kilogramul de nucă cu 40 de lei, legătura de ceapă, ridichi sau usturoi cu un leu, iar litrul de vin cu şapte lei.
Claudia Gavra
Lucian Şerban

Lasă un răspuns

Recomandările redacției