utamotRealizând că nu mai au nicio bază în Adrian Marțian, cel care și-a luat angajamentul că va finanța UTA în această primăvară, jucătorii „textiliști” și-au luat soarta în propiile mâini și au intrat pe teren împotriva celor de la Minerul Motru. A fost o revenire cu cea mai clară victorie a stagiunii, dar și cu un nou record negativ de spectatori pe arena „Francisc Neuman” la un meci de ligă secundă. Doar aproximativ 150 de persoane au văzut showul lui Monac et. comp., care – însă – îi păstrează pe arădeni pe loc retrogradabil, la 7 puncte de salvare.
Conștientizând faptul că s-au pierdut destule de pregătire, Neagu și Apostu și-au așezat colegii într-un precaut, dar inspirat, sistem de joc (4-1-4-1). Practic, gazdele cedau încă de la început inițiativa vizitatorilor, cu scopul de a acționa mai mult pe contraatac mai ales prin fotbaliștii de bandă. Dincolo, prin absențele lui Speroni și Stanciu, dar și prin titularizarea nerefăcutului Dicu, gorjenii au avut probleme în zona mijlocașilor centrali.
Combatantele au trecut peste perioada de tatonare, iar în minutul 4 Neagu nu a ajuns de puțin la pasa lui Monac. La faza imediat următoare, tânărul mijlocaș al „alb-roșiilor” a trimis un asist perfect pentru Bogdan Apostu, care a finalizat cu latul pe lângă D. Popescu din numai 5 metri: 1-0 (min. 7). Amfitrionii au continuat să atace, Neagu și Lazea au trimis șuturi periculoase de la semi-distanță. După exact un sfert de oră s-au văzut în atac și „minerii”. La o minge bâlbâită în careul arădenilor, Fărcășanu a centrat de pe stânga, Trifu a trimis cu capul de lângă Mardare, iar balonul a lovit bara din dreapta lui Boșneag. Ritmul jocului între ultimele două clasate în seria de Vest chiar a fost foarte bun, iar Monac a mai amenințat în două rânduri poarta adversă până să-și treacă numele pe lista marcatorilor. O. Popescu a desfăcut defensiva adversă cu o pasă filtrantă, Monac a pătruns cu Trășcan în spate și a trimis cu latul în plasă cu toată opoziția portarului advers. Era minutul 28 și 2-0 pentru „textiliști”, moment în care au reacționat și băieții lui Zahiu. Mai întâi, Stoenac l-a provocat pe Boșneag cu un șut la vinclu, apoi Trifu a reluat de puțin pe lângă centrarea lui Fărcășanu, pentru ca în final și acesta din urmă să-i dea de lucru goalkeeperului utist cu o finalizare din apropiere.
Repriza secundă a debutat tot cu oaspeții în atac. În minutul 48, Trifu l-a angajat pe Fărcășanu în careu, acesta a tras cu stângul din unghi, Boșneag a plonjat și și-a salvat poarta. Nici Nicoloff nu a găsit plasa cu un șut plasat de la marginea careului, UTA reacționând de abia după o oră de joc. Monac a pătruns în viteză printre fundașii adverși, dar a tras peste poartă de la 18 metri. La următorul „trasor” al lui Nicoloff, Ionuț Boșneag a avut cu adevărat treabă, însă tot „Bătrâna Doamnă” a găsit drumul spre gol după zece minute anoste. Schinteie și Iclăzan Schintee s-au dat cap în cap la o minge sărită, O. Popescu le-a luat fața și l-a învins pe tizul său dintre buturile Motrului cu un lob de  efect din numai 7 metri: 3-0 (min. 79). În minutele conclusive ale disputei arădenii își puteau majora avantajul dacă Marcu nu pasa greșit dintr-o poziție excelentă, Monac nu ar fi tratat superficial un balon la 8 metri de poarta adversă, iar Sălăjan ar fi înțeles intenția lui Ovidiu Popescu, care a pătruns impetuos pe banda stângă. Astfel, UTA – Motru a-a încheiat cu scor de neprezentare în favoarea o formație „textilistă” cu mult chef de fotbal.
Formații:
UTA: Boșneag – Feussi, Ola (min. 80 – Sidney), Mardare, Diarra – Lazea – Monac,  O. Popescu, Neagu, Surugiu (min. 54 – Marcu) – Apostu (min. 75 – Sălăjan). Antrenor: Florin Voinea
Motru: D. Popescu – Trașcă, Andrițoiu, Iclăzan, Schintee – Șoo, Dicu (min. 39 – Neacșu), Nikoloff, Stoenac (min. 71 – Cernică) – Fărcășanu, Trifu. Antrenor: Gabriel Zahiu
Arbitri: Dorian Micloșină (Reșița) – Petru Gașpar (Timișoara), Călin Cimpoieru (Lugoj). Rezervă: Mara Iscru (Aleșd).
Cartonașe galbene: O. Popescu – min. 17, Lazea – min. 33, Surugiu – min. 37
Observatori FRF: Cornel Pantea și Valer Vancea (ambii din Oradea)

Recomandările redacției