CJA a dat în administrarea Spitalului Clinic Judeţean încă un imobil

0
296

spitalPentru că Spitalul Judeţean şi secţiile acestuia au nevoie de spaţiu, multe unităţi funcţionând în clădiri retrocedate, autorităţile caută soluţii. Recent, Consiliul Judeţean a aprobat transmiterea în administrarea directă a spitalului a unui imobil din municipiu.
Este vorba de un imobil intravilan, în suprafaţă de 540 de metri pătraţi cu construcţie, situat pe strada Poiana, la numărul 5. Acest imobil a fost folosit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, însă dreptul de administrare a fost retras de Consiliul Judeţean. Reprezentanţii Spitalului Judeţean au cerut administraţiei să le transmită în administrare acest imobil. Deocamdată însă, destinaţie acestuia nu este clară, în documentaţiile aprobate de CJA menţionându-se doar că imobilul va fi folosit în scopuri medicale.
Multe dintre unităţile medicale arădene funcţionează în clădiri retrocedate, aceasta fiind una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul medical. În clădiri retrocedate se găsesc şi Spitalul de Psihiatrie din Arad, precum şi Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş. Secţia Clinică de Psihiatrie funcţionează într-o clădire retrocedată unei fundaţii.
Potrivit spuselor reprezentanţilor CJA, numai pentru funcţionarea secţiilor de Pneumologie, Psihiatrie Arad şi Psihiatrie Căpâlnaș se plătește în total, annual, o sumă de aproximativ 350.000 de lei, sub formă de chirie. În timp ce banii ar putea fi folosiţi pentru investiţii, clădirile în care se găsesc unităţile medicale nu corespund din punct de vedere al circuitelor medicale și nu îndeplinesc condițiile necesare autorizării. Pentru secţia TBC a fost găsită o soluţie, noul spital pentru tratarea bolilor pneumologice urmând să fie construit pe strada Stephan Ludwing Roth, în Cartierul Grădişte. Suprafaţa pe care se va întinde noua unitate este de 8.006 de metri pătraţi, astfel încât, aceasta să îndeplinească toate condiţiile de autorizare şi clasificare. Spitalul va avea 122 paturi, din care 50, pentru pneumologie. Viitorul spital TBC va costa administraţia peste 10,2 milioane de lei. Actuala secţie TBC funcţionează într-o clădire retrocedată Arhiepiscopiei Aradului.
Conducerea Consiliului Judeţean a susţinut că, pe ordinea priorităţilor se află găsirea unei soluţii pentru Secţia de Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.