cjaLa peste 19,3 milioane de lei se ri­dică cheltuielile de capital ale administraţiei judeţene, cuprinse în bugetul pe acest an. Din această sumă, aproape 7,5 milioane de lei proveniţi din plu­surile de pe anii trecuţi vor fi împărţiţi între investiţii noi, precum construcţia spitalului TBC – ca secţie a Spitalului Judeţean şi alte achiziţii.
Cheltuielile de capital ale Consiliului Judeţean cuprind lucrări şi investiţii proprii, dar mai ales la instituţiile aflate în subordine. În consecinţă, pentru construcţia secţiei TBC, unde vor fi executate mai întâi lucrări de sistematizare, platforme de incintă, împrejmuire sunt prevăzuţi a fi alocaţi 3.521.000 de lei. Consiliului Judeţean Arad a semnat, în luna septembrie a anului trecut contractul de proiectare şi construcţie a Secţiei TBC aparţinând Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Noua secţie va fi construită la marginea oraşului, în Cartierul Grădişte. Imobilul va fi situat pe strada Stephan Ludwing Roth, iar suprafaţa pe care se va întinde noua unitate este de 8.006 de metri pătraţi, astfel încât, aceasta să îndeplinească toate condiţiile de autori­zare şi clasificare. Secţia va avea 122 paturi, din care 50, pentru pneumologie. În total, valoarea contractului pentru această investiţie este de peste 10,2 milioane de lei, iar unitatea spitali­cească ar urma să fie construită în decursul a 36 de luni. Dacă pentru secţia TBC se alocă în acest an fonduri consistente, o altă investiţie în sistemul medi­cal este cea de amenajare a Spitalului Matern, în fosta clădire a Direcţiei Jude­ţene de Evidenţă a Persoanelor, pe Vicenţiu Babeş. Investiţia ce va consta în extinderea, mansardarea şi amenajarea secţiilor de obstetrică – ginecologie şi neonatologie ale Spitalului Judeţean se ridică la peste 20,41 milioane de lei, însă banii vor fi alocaţi în etape, pe parcursul unei perioade mai lungi de timp.
Deocamdată, CJA a prevăzut în capitolul „cheltuieli de capital – activitate proprie“ bani pentru reparaţii şi amenajări exterioare la clădirea de pe Vicenţiu Babeş. Pentru aceste lucrări vorbim de aproape 360.000 de lei. Mai departe, pen­tru reabilitarea Centrului de Transfuzie Sanguină s-au prevăzut 210.000 de lei, pentru achiziţia a trei autoutilitare, 240.000 de lei, iar pentru realizarea unui proiect tehnic, destinat construcţiei unei noi unităţi medicale, 400.000 de lei.
Leasingul pentru dotări şi aparatură medicală, destinată cu predilecţie pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va mai scoate din bugetul CJA încă 760.000 de lei. Alt leasing – de această dată unul pentru autobuse autobuse va scoate din bugetul administraţiei încă 1.26 milioane de lei. Nu în ultimul rând, „Reconstrucţia Ecologică Forestieră pe terenuri degradate constituite în peri­me­trul de ameliorare Rica Socodor“ va scoate din excedentul bugetar al CJA, de anul trecut, o sumă de 689.000 de lei.

Recomandările redacției