Mai multe localități din nordul județului Arad se află, joi, 6 august, sub incidența unei avertizări meteorologice Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă în intervalul orar 14:50 – 15:50 și vizează localitățile Sebiș, Gurahonț, Hălmagiu, Vârfurile, Hălmăgel, Archiș, Pleșcuța, Dezna, Hășmaș, Cărand, Moneasa și Ignești.
Meteorologii anunță averse torențiale, cu acumulări de apă de 25–40 l/mp, descărcări electrice frecvente, intensificări ale vântului cu viteze de 50–70 km/h și grindină de mici și medii dimensiuni (1–3 cm).
Pentru avertizarea populației din zonele afectate a fost transmis și un mesaj RO-ALERT.
ISU Arad recomandă cetățenilor să curețe șanțurile și rigolele de scurgere pentru a permite evacuarea apelor pluviale și să evite deplasarea sau adăpostirea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare ori a clădirilor aflate în construcție, în cazul manifestării vântului puternic.
Pompierii militari arădeni monitorizează permanent evoluția fenomenelor și sunt pregătiți să intervină pentru limitarea efectelor produse de vremea severă. Informații despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma Fii Pregătit și în aplicația mobilă DSU.