Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au desfăşurat, în cursul lunii trecute, o acţiune de control soldată cu 304 inspecţii realizate în supermarket-uri, hipermarket-uri, magazine alimentare, depozite alimentare, pieţe agroalimentare, patiserii, centre pentru colectarea ouălor şi unităţi de alimentaţie publică. „Ca urmare a neconformităţilor constatate s-au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.400 lei, 31 avertismente şi a fost retrasă de la comercializare o cantitate de 58 kilograme preparate din carne”, susţine dr. Viorel Agud, directorul DVSA Arad. Acesta a ţinut să precizeze că, în primele patru luni ale anului, inspectorii sanitar-veterinari au aplicat un număr de 31 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 53 800 lei. „O parte din aceste acţiuni au fost realizate in colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul Judeţean Protecţia Consumatorilor, Direcţia pentru Agricultură şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. În urma controalelor s-au constatat următoarele neconformităţi: nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de comercializare (condiţii igienico-sanitare, de tempe- ratură, umiditate) a produselor alimentare; comercializarea de carne ambalată şi etichetată necorespunzător; comercializarea produselor alimentare către consumatorul final fără respectarea condiţiilor de igienă; comercializarea de preparate din carne (mici, cârnaţi) fără elemente de identificare/etichetare corespunzătoare; utilizarea de ustensile necorespunzătoare igienic; expunerea spre comercializare a produselor alimentare cu etichete greu lizibile şi/sau neetichetate corespunzător; nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare”, a continuat Agud. Controalele vor continua în toată perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.
Primării notificate
Agud mai spune că DSVSA a înştiinţat Prefectura şi Consiliul Judetean în vederea notificării tuturor primăriilor din judeţ, privind posibilitatea amenajării temporare a unor spaţii, în care să se asigure condiţiile minime de igienă, în vederea tăierii şi prelucrării primare a mieilor şi iezilor, urmată de comercializarea acestora. În aceste condiţii a fost stabilit un program de lucru, în baza căruia medicii veterinari din cadrul DSVSA efectuează controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţe agroalimentare, unităţi de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi alimentaţie publică. „La nivelul DSVSA, al circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se va asigura permanenţa inclusiv in zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, persoanele responsabile şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sani- tare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor”, a încheiat Agud.
Sport 23
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »