Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Ministerul Fondurilor Europene.

„Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajaţii ministerelor implicate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program. Comisia a presuspendat acest program la sfârşitul lunii octombrie 2012 din cauza problemelor înregistrate în implementare în perioada 2009-2011. În continuare, plăţile rămân blocate pe Axa 6 a programului, pe care sunt alocate însă mai puţin de 3% din totalul fondurilor puse la dispoziţia României prin POR.

Ca urmare a reluării plăţilor, România va încasa pe POR peste 150 de milioane de euro, sumă pentru care au fost trimise Comisiei Europene documentele necesare pentru rambursare în luna martie 2013, a mai precizat MFE.

România are alocată o sumă de 3,72 miliarde de euro prin intermediul Programului Operaţional Regional. Pe acest program au fost semnate până în prezent aproape 3.400 de contracte de finanţare, iar acestea prevăd crearea a aproximativ 20.000 de locuri de muncă.

La sfârşitul lunii martie 2013, rata de absorbţie pe POR era de 24,30%, semnificativ mai mare decât în cazul altor programe operaţionale, menţionează ministerul.

 

Recomandările redacției