clpUnul dintre punctele importante aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de luni a Consiliului Local Pecica s-a referit la schimbarea componenţei acestuia.
Astfel, consilierul local Violeta   Munteanu (PD-L) a demisionat iar colegii săi l-au validat în locul ei pe următorul consilier aflat pe lista de candidaţi a formaţiunii, pe Daniel Goldea.
După ce a rostit jurământul de consilier local, acesta a fost felicitat de primarul Petru Antal pentru numire.
Noul consilier şi-a făcut şi o scurtă prezentare. „Sunt născut la 15 iunie 1966, lucrez ca persoană fizică autorizată (PFA) şi sunt căsătorit, soţia este angajată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pecica. Avem patru copii, care învaţă la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad şi la Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr Pecica. În calitate de consilier local doresc să susţin toate proiectele care duc la dezvoltarea oraşului şi să contribui la bunul mers al localităţii” – au fost cuvintele celui mai nou membru al Consiliului Local Pecica.

Recomandările redacției