În ziua în care a împlinit 33 de ani, portarul Dragoș Balauru a ieșit în fața publicului, pentru a vorbi despre meciul cu Voluntariul și despre atmosfera din vestiar acum, după schimbarea de antrenor. Balauru, care a reușit un meci excelent la Buzău, apărând un penalty și parând alte câteva șuturi periculoase ale gazdelor, are toate șansele de a-și păstra locul de titular și la meciul de duminică din campionat. „M-am bucurat că am apărat acel penalty pentru că era un moment greu, știți cum sunt meciurile de cupă, contra unor echipe de eșalon inferior, unde se poate întâmpla orice. Însă nu știu dacă neapărat acel penalty poate decide dacă voi fi titular, cred că mai degrabă meciul în sine, am făcut un meci bun, nu doar acel penalty. Am fost însă supărat că am primit gol, nu trebuia să se întâmple“ a povestit Balauru experiența de la Buzău.

Portarul Bătrânei Doamne a dat detalii despre felul cum vede el criza prin care trece echipa și de ce are nevoie aceasta pentru a-și reveni. „Noi trebuie să depășim neapărat această perioadă, nu neapărat neagră dar una mai grea prin prisma accidentărilor și suspendărilor. Când intri într-o perioadă din aceasta trebuie să faci tot ce ține de tine să duci echipa pe o linie dreaptă. Vine un meci greu, cu o echipă care nu s-a schimbat foarte mult, ei în mare sunt cam aceeași echipă. La noi în campionat depinde mult de conjunctură. Joacă același fotbal doar că nu mai au același rezultate. Sunt perioade și perioade în viața unei echipe. La noi acum s-a schimbat și antrenorul iar pentru noi cei care am mai lucrat cu Gyuszi e mai bine, deoarece știm ce ne cere, e mai ușor să înțelegem anumite lucruri. La fel și cu Dan Țapoș, am mai lucrat, îmi place stilul dânsului, ne-a fost ușor să ne adaptăm. Sper să câștigăm duminică iar apoi va urma o perioadă fără meciuri, care este bine venită pentru că avem de pus la punct niște lucruri, jucătorii care nu au lucrat cu Gyuszi să înțeleagă mai bine ce le cere.“

Dragoș Balauru a venit la UTA în pauza de iarnă a sezonului 2019-2020, fiind după Damian Isac și concurentul său pe post, Florin Iacob, cel mai vechi jucător din lotul UTA-ei. În acești aproape 3 ani petrecuți al Arad, Balauru a apărat poarta Bătrânei Doamne în 25 de meciuri, în care a încasat 19 goluri. În acest sezon a evoluat în 8 partide, primind tot atâtea goluri.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției