La sfârșitul săptămânii, sala Regele Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad a găzduit deschiderea festivă a celei de a XX-a Conferințe Euroregionale DKMT, privind mediul și sănătatea, organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldis” din Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai structurilor administrative locale, medici, cadre didactice universitare și cercetători. Euroregiunea DKMT a fost reprezentată de către președintele în exercițiu, doamna prof. univ. dr. Biljana Skrbic, iar din partea Universității de Vest Vasile Goldiș din Arad, au luat cuvântul președintele acesteia, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, și rectorul instituției, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci.

„Interacţiunile dintre mediu şi sănătatea umană sunt extrem de complexe şi dificil de evaluat. Aceasta face ca utilizarea principiului precauţiei să fie extrem de utilă si este de apreciat orice efort pentru descifrarea mecanismelor de acțiune și pentru diminuarea impactului negativ al factorilor de mediu. Efectele benefice apar în timp, urmare a unui efort conjugat al  administrației, autorităților publice locale și ale specialiștilor în domeniul sănătății și protecției mediului”, a precizat dr. Daniela Cârnațu, organizator al evenimentului.

Recomandările redacției