Constantin Stoica un nume de referință, a primit post-mortem „DISTINCȚIA DE ONOARE A JUDEŢULUI ARAD”

0
482

Astăzi a fost onorată amintirea unui arădean care, în calitate de conducător de instituție, s-a implicat decisiv în creșterea calității vieții în județul nostru și a avut rezultate remarcabile. Ziarul Glasul Aradului a fost singura publicație din Arad, care acum zece ani a realizat o serie de interviuri cu Constantin Stoica, în care s-au prezentat realizările sale.

Prin activitatea sa prodigioasă, Constantin Stoica a devenit un nume de referință pentru orașul și județul nostru. În cei 31 de ani cât a fost la conducerea Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală, între anii 1957-1988, Aradul a trecut printr-o perioadă importantă de dezvoltare

S-a născut în 28 mai 1933 în Armutli (Bulgaria). În anul 1956 a preluat postul de inginer stagiar la Întreprinderea de gospodărie comunală și locativă Arad.

A urcat repede în ierarhie fiind numit inginer șef, apoi director general al uneia dintre cele mai mari întreprinderi de producție și servicii din județ, cu 6500 angajați, cu sectoare amplasate în multe puncte de lucru pe cuprinsul întregului județ, cu activități diverse de mare impact asupra dezvoltării și modernizării județului și mai ales a municipiului Arad.

Din această poziție a inițiat și organizat mari lucrări tehnico-edilitare și social-gospodărești. A finanțat un amplu program de construcții de locuințe, cele mai multe în blocuri. În aceste locuințe noi realizate s-a mutat până în anul 1989 circa 85% din populația municipiului, al cărei număr s-a dublat în acea perioadă.

Constantin Stoica este unul dintre cei cărora li se datorează faptul că Aradul are apa potabilă de cea mai bună calitate din România. Pentru calitatea apei, unanim apreciată ca fiind cea mai bună din țară, s-au executat 115 puțuri de mare adâncime, s-a mărit lungimea rețelei de distribuție de la 89 km (în anul 1965) la 580 km în anul 1987. S-a dublat rețeaua de canalizare.

A realizat sisteme noi de distribuție și canalizare în principalele centre urbane din județ, cum ar fi Ineu, Curtici, Pâncota, Sebiș, Lipova, Nădlac.

Activitatea profesională și managerială a inginerului Constantin Stoica a cunoscut și alte repere în vederea dezvoltării și modernizării județului. Printre realizări se numără şi ștrandul Neptun din Arad, unic în țară, unde întreprinderea sa a construit zona de căsuțe.  

O altă realizare este  noua uzină de apă ( nr. 2 ) care asigură apa de adâncime, fiind superioară calitativ pentru Arad, dar și pentru 16 localități racordate la municipiu.

Mai putem enumera şi  o staţie de epurare modernă, majoritatea lor fiind realizate în regie proprie – șantierul creat de ing. Stoica având peste 600 angajați (Aradul se situa pe locul 2 în țară, după Craiova).Apoi  construirea a două noi poduri în Arad: Micălaca și Decebal. Deasemenea  promovarea, aproape în exclusivitate, a racordului rutier și a noului pod peste Mureș, la Lipova şi realizarea din fondul locativ a două spitale (matern și orășenesc) la Chisineu Cris.

Lucrări mari de infrastructură din reparații capitale (de exemplu Calea Aurel Vlaicu din Arad), locuințe pentru angajații proprii se numară printre multele zone unde şi-a pus amprenta Constantin Stoica.

A avut contribuții și în domeniul social-cultural: pentru concertele Filarmonicii a realizat o sală de evenimente și spectacole prin amplificarea punctului termic al sediului întreprinderii de gospodărie comunală.

De numele său se leagă construirea bazei de agrement de la Căsoaia, care cuprinde 100 de spații de cazare dintre care 20 erau de confort sporit, un dublu teren de tenis, bazin de înot și patru mese de ping-pong.

La Moneasa a fost construit un cămin de locuințe de serviciu, care s-a transformat ulterior în Hotel Parc.

A fost și un iubitor al sportului: a dus o echipă de handbal și una de rugby până în divizia A; pentru UTA a achiziționat un autocar care valora în anul 1977, 300.000 de lei.

Din aceste motive, post-mortem, Consiliul Județean Arad a aprobat, prin hotărârea 389/18.12.2020, acordarea post-mortem „DISTINCȚIEI DE ONOARE A JUDEŢULUI ARAD” lui Constantin Stoica, pentru contribuţii esenţiale la dezvoltarea economiei judeţului şi a serviciilor publice.

La acordarea disticţiei au fost prezenţi fiicele și nepotul lui Constantin Stoica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.