Cristi Costin a înscris singurul gol al UTA-ei în partida cu Daco-Getica, poate cea mai bună a sa din punct de vedere ofensiv din acest sezon. Fotbalistul de 20 de ani a creat mai de fiecare dată pericol în dreapta, unde a dat peste unul dintre juniorii bucureștenilor, Vladimir Georgescu.
La bază mijlocaș, juniorul a jucat fundaș în majoritatea partidelor de la revenirea sa la UTA. A ajuns pe postul său natural odată cu plecarea din lot a mai multor jucători de bandă, precum Janos, Vădrariu sau Cubleșan. „Pe postul de mij­locaș m-am consacrat, deși am mai jucat și pe alte posturi ofensive, în spatele vârfului sau chiar vârf. Pe dreapta mă simt, însă cel mai bine, nu contează dacă sunt fundaș sau mijlocaș. Din păcate, nu prea mă pot bucura de meciul bun făcut, pentru că am scos doar un rezultat de egalitate. În plus, am mai ratat și două ocazii pe lângă golul înscris. După o primă repriză nu prea bună din partea noastră, am revenit de la vestiare cu o altă atitudine și am dominat. Asta e, mergem să câștigăm la Constanța. Trebuie să luăm trei puncte, căci cele 28 din momentul de față sunt cam puține la cum am jucat mare parte din acest tur de campionat. Am fost fraieri, ca să zic așa, în destule meciuri din acest sezon”, a subliniat Costin la finalul disputei cu Daco-Getica.
Datorită plecărilor și a diferitelor absențe din lot, cauzate de accidentări sau suspendări, Ionuț Popa a folosit foarte mulți tineri pe acest final de tur, inclusiv trei de 17 ani. Costin a debutat și el la UTA de la o vârstă mai fragedă, dar a devenit titular doar după un an în care a evoluat constant în Liga a III-a, la Reșița. „«Mister» poate spune dacă e bine sau rău că suntem mulți tineri, noi încercăm să ne ridicăm la cerințele sale și să facem meciuri cât mai bune. Am făcut un sezon foarte bun anul trecut la Reșița, am jucat meci de meci, am dat 7-8 goluri și câteva pase de gol. La UTA în cei doi ani cât am jucat la echipa mare, nu am avut constanță, dar, după ce am revenit de la Reșița, s-a văzut că eram la alt nivel. Sper să continui să progresez, de la antrenament la antrenament dacă e posibil”, a adăugat tânărul utist.
Originar din Bistrița, Cristi Costin face parte din generația 1997-1998 crescută de Cristi Păcurar și Francisc Tisza la Ateltico. În acest sezon, a marcat două goluri și a izbutit trei „assisturi” pentru UTA.

Recomandările redacției