La data de 28 martie, pe Bulevardul Nicolae Titulescu din municipiu, aparatul radar a înregistrat o viteză de deplasare a unui autoturism de 134 km./h., fiind depășită cu 84 de km./h. viteza maximă permisă.
Conducătorul autoturismului, un arădean de 21 de ani, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
Atragem atenția conducătorilor auto că viteza este una din principalele cauze de producere a accidentelor rutiere cu consecințe grave, pentru prevenirea acestora fiind desfășurate permanent acțiuni, cu toate aparatele radar din dotare.