seminarFundaţia Eden, un centru de sănătate şi medicină preventivă din Breaza, va susţine la Arad un seminar de nutriţie. Seminarul va avea loc timp de trei luni de zile, în fiecare luni, de la ora 17.00 şi va fi susţinut pe strada Constantin Brâncoveanu la numărul 11. „Cursul are ca scop educarea populaţiei municipiului Arad de a consuma cât mai sănătos. Scopul este unul exclusiv caritabil, fundaţia având şi aprobarea Ministerului Sănătăţii. Încercăm să îi învăţăm pe oameni să cumpere produse exclusiv din piaţă şi cum să facă de mâncare. Noi nu comercializăm absolut nici un fel de produs, nu distribuim nimic“, ne-a declarat Lidia Boje, unul dintre organizatorii cursului.
În cadrul seminarului, participanţii vor fi iniţiaţi în lecţii practice de bucătărie vegetariană, reţete fără colesterol, reţete de post. „Participanţii vor învăţa despre avantajele alimentaţiei vegetariene, eficienţa plantelor medicinale, alimentaţia în diferite afecţiuni şi multe alte reţete delicioase“, ne-a declarat Daniel Buzdugan, organizator.

Recomandările redacției