Mergea pe 20 de ani când a venit la UTA și a dat primul gol pentru Arad, în sezonul 2006-2007, într-un meci cu Farul. N-a rupt neapărat gura orașului atunci, în 28 de meciuri a marcat de 3 ori, apoi Steaua, care-l crescuse, l-a chemat înapoi, dar numai ca să-l împrumute pe la Buzău sau Târgu-Jiu. Apoi a ajuns pe la Brănești, iar toamna trecută l-am văzut la Pâncota, unde venise cu Concordia Chiajna pentru Cupa României. A şi înscris atunci, dar părea că pierduse bucuria golului. Acum câteva zile, a apărut vestea că, după 101 meciuri pe prima scenă, s-a oprit cu fotbalul şi s-a îndreptat spre lumea pokerului. Recent, pokerul a fost declarat sport al minții, având deja o Federația în România.
„E o lume mizerabilă în fotbalul românesc, iar un om cu principii se chinuie mult”, a spus când a fost întrebat de ce s-a retras, la numai 26 de ani. E acum rândul vocilor care pot striga că poate a fost prea slab pentru fotbal. Posibil. Dar în cuvintele încă tânărului Vali Simion e un mare adevăr, pe care, oricât am vrea, nu-l putem nega.
Înainte să vină la UTA, prinsese câteva minute la Steaua în cupele europene, asta după ce jucase în na­ționala de tineret. Lumea i se deschisese, dar numai ca să se închidă cu zgomot surd peste puțin timp. Crede că a jucat tot mai puțin după ce antrenorul lui, Ilie Stan, aflase că a mers să mănânce la un mall cu un coleg, deși ordinul fusese clar – „mergi direct acasă după antrenament”. Dacă așa stau lucrurile, e prea mult!
Cuvintele lui Vali Simion exprimă dezamăgirea unei generații și depășește granițele fotbalului. Când vezi că ajungi nedreptățit doar pentru că nu ești în tovărășie cu șmecheri (da, în sensul rău) etern câștigători în jur, stai să te gândești dacă au principiile tale vreun rost, poate chiar ești slab, nu vezi ce se cere cu adevărat. Te mai întrebi dacă a avut vreodată sens să te zbați să încerci să îți faci datoria așa cum ai fost educat, în timp ce marii corupți ai țării tale sunt scuturați doar puțin, cât să nu fie cu adevărat deranjați. Când tragi precum Boxer, calul lui Orwell, ca să supraviețuiești de la o lună la alta pe o leafă de mizerie, de­seori venită când ești sleit de orice putere, în timp ce alții de lângă tine pot să-și țină lei în curte. Lei cu coamă, nu vă gândiți la cei de hârtie, pentru că se gândește în euro.
Te plimbi pe granița tot mai subțire ce de-o parte ține principiile tale și crezul că ești obligat să treci cât mai onorabil prin viață, iar dincolo te așteaptă diavolul cu câte un pact la fiecare pas. Unii îi dau principiile, au câștigat atâta teren că par să nu-l mai cedeze vreodată. Alții le păstrează, calul Boxer trage o încărcătură și mai grea. Până cade. Dacă-i mulțumit sau nu înainte să închidă ochii ultima dată, doar el știe.
Vali Simion spune că a luat cea mai bună decizie din viața lui, poate câștiga dublu față de fotbalul care nu l-a vrut. Dar cine a trăit în fotbal și în jurul lui, înțelegându-l, știe că Vali Simion nu va uita vreodată murmurul unui stadion, fie el și pe jumătate gol, cum se întâmplă acum în România. Nu poți lăsa deoparte emoția ce te cuprinde înainte ca antrenorul să te anunțe dacă ai prins sau nu echipa. Fiorul primului gol…

Recomandările redacției