Dacă azi noapte a fost cineva care a dormit buștean, acela a fost cetățeanul Ayton Mboko. De profesie fotbalist, belgiano-congolezul care joacă pe postul de fundaș dreapta la FC Botoșani a trăit coșmarul vieții lui în primele 45 de minute ale meciului cu UTA. Iar acest coșmar are un nume și o vârstă: Rareș Pop 17 ani, 7 luni și 28 de zile. Purtătorul cu numărul 55 din echipa Bătrânei Doamne l-a făcut pe adversarul său să pară 55 de ani, depășindu-l și driblându-l fază de fază, când exploziv, când șerpuind alunecos pe lângă el, într-o manieră atât de dominantă încât la un moment dat aveam impresia că privim un episod din Tom și Jerry în care cel mic își împrăștie în toate părțile adversarul.
Ce-i drept, nefericitul Mboko a fost și victima nepriceperii și aroganței fudule a propriului său antrenor, Flavius Stoican, care declara la conferința de presă despre Rareș Pop că „a făcut meciul vieții lui, bravo lui, dar nu avea cum să ne surprindă un jucător născut în 2005“. Ei bine tocmai asta s-a întâmplat. Nu doar că Balint i-a schimbat flancul lui Rareș înainte de meci, plasându-l pe partea unui fundaș mai lent dar nici Stoican nu a reacționat nici înainte nici în timpul meciului decât tardiv. Dacă alți antrenori, conștienți de calitățile puștiului, în alte meciuri aveau grijă să-i asigure dublajul, tehnicianul de pe banca botoșănenilor și-a lăsat fundașul dreapta să fie realmente devorat de acest nou copil teribil al Aradului. La pauză, când l-a înlocuit pe nefericitul Mboko, era deja prea târziu.
Distins cu titlul de cel mai bun jucător al partidei, autor al primului său gol pe scena primului eșalon al fotbalului românesc, Rareș Pop și-a arătat calitățile și la interviul de după meci, unde s-a manifestat, ca și în alte dăți, inteligent și incredibil de matur în gândire pentru vârsta sa: „Antrenorul mi-a spus că voi juca în stânga, m-am conformat și am încercat să ajut cât mai mult. L-am încercat pe fundașul lor dreapta, am văzut că nu-i convine terenul înghețat, am simțit că pot să-i iau fața și m-am dus cu încredere reușind să înscriu. Este primul meu gol în Superliga, e un sentiment plăcut și o bucurie enormă că am reușit să ajut echipa să obțină toate cele trei puncte. Este un punct de plecare și sper ca acest succes să ne deblocheze și să obținem cât mai multe victorii. Putem ieși de acolo cu siguranță, trebuie doar să ne menținem pe această pantă ascendentă. Personal nu mi-am propus nimic ca realizări personale, doar să-mi ajut echipa să iasă din această situație și să progresez din toate punctele de vedere. Nu știu dacă a fost meciul carierei mele, specialiștii să spună asta.“
Vi se par acestea cuvintele unui jucător pus sub presiune? Pentru că asta declara Laszlo Balint, că toată lumea pune presiune pe Rareș Pop. Noi din ce am observat singurii care pun presiune ocazional pe acest copil, fără intenție evident, sunt antrenorii, deoarece atât Ilie Poenaru cât și Laszlo Balint ne scoteau în evidență de multe ori, pe lângă potențialul său foarte mare, fie fragilitatea fizică a jucătorului, fie lipsa lui de experiență, fie inconstanța tipică unui jucător tânăr; lucruri reale nu-i vorbă dar care sunt văzute și înțelese de către toată lumea. Dinspre opinia publică, dinspre suporteri n-am observat să fie nicio presiune asupra acestui tânăr, chiar și atunci când a avut meciuri mai puțin strălucite. Însă toată lumea este conștientă de potențialul său, îl vrea în teren fără ca prin asta să fie împovărat de obligații pe care nici măcar mulți dintre colegii săi mai maturi și experimentați nu și le îndeplinesc în fiecare partidă.
