Curtea Constituțională din Austria cere legalizarea sinuciderii asistate

0
226

Austria încalcă legea fundamentală transformând sinuciderea asistată într-o faptă penală, a decis vineri Curtea Constituţională din această țară, ordonând guvernului să legifereze pentru a ridica interdicţia până la sfârşitul anului viitor, relatează AFP, citată de Agerpres și de Digi24.
„Decizia de a se sinucide în deplină conştiinţă trebuie respectată de legiuitor”, a declarat în faţa jurnaliştilor preşedintele Curţii Christoph Grabenwarter, precizând că abrogarea va intra în vigoare la 31 decembrie 2021.
Cu toate acestea, pentru a evita abuzurile, este necesar că ea să fie „luată în mod liber, fără nicio influenţă”, a adăugat judecătorul.
Cea mai înaltă instanţă judiciară a fost sesizată de mai multe persoane în cauză, inclusiv un medic şi două persoane cu boli incurabile.
În această ţară catolică din Europa Centrală, sinuciderea asistată se pedepseşte cu până la cinci ani de închisoare.
Guvernul de coaliţie format din conservatori şi Verzi a pledat pentru menţinerea legislaţiei, invocând „potenţialele abu­zuri” ale unui regim liberalizat de sinucidere asistată.
El afirmă, de asemenea, că s-a menţinut un „echilibru just”, în timp ce persoanele aflate la sfârşitul vieţii ar putea refuza insistenţa terapeutică.
Reclamanţii, pe de altă parte, consideră că interdicţia sinuciderii asistate, bazată pe considerente creştine, încalcă dreptul la libertatea religioasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.