Zice-o vorbă din popor că nunta fără bătaie n-are haz; în acelaşi spirit, se poate spune că sarea bîlciului e circăria, iar piperul iarmarocului e adălmaşul.
În deplin acord cu-nţelepciunea poporană şi poporală, o bombă de-ngreţoşare-n masă a fîsîit bubuitor în plină circăreală politică (urcarea poalelor în cap practicată de candidaţii la prezidenţia României şi de susţinătorii lor): convocarea la DNA a nouă miniştri, actuali şi foşti, pentru-a da cu subsemnatul într-o afacere de mituire zic procurorii, de comisionare spun beneficiarii, de persecuţie politică spun împricinaţii.
Nu ştiu dacă s-au dat şi s-au luat comisioane, nu ştiu nici cine-a dat, nici cît, cu-atît mai puţin cui, nici dacă s-a decartat ceva la partide sau binevoitori. Deşi aş putea să dau cu presupus’ folosind aceeaşi înţelepciune care zice că „Dacă ţi s-a pus borcanu-n braţe, apăi nu se poa’ să nu te lingi pe deşte!”, n-am s-o fac dintr-un motiv simplu, deşi dublu („… c-aşa e-n tenis…”): nu-mi stă nici în fire şi nici în fiere să dau cu presupusu’, şi-aş putea să greşesc uşor şi să lezez greu demnităţi personale sau publice.
Totuşi nu-s nici uituc, deci mi-aduc aminte, nici orbete nu-s, deci văd destul de bine chiar dacă-s prezbit (tinereţele, bată-le vina!).
S-o luăm cu ce-mi aduc aminte: păi mi-aduc aminte că-n 1989, aprilie 6, într-o plenară a CC al PCR, preşedintele Nicolae Ceauşescu zicea aşa: „Informez Plenara CC al PCR, activul de partid, întregul popor român, că la 30 martie România a achitat datoria externă. De la 1 aprilie, România nu mai plăteşte tribut nimănui!”. Aşa era: Ceauşescu lichidase toate datoriile ţării cu suferinţele noastre imense şi se-apucase de agonisit. După cîteva luni, la 22 decembrie, era alungat de la putere, peste trei zile era alungat şi din viaţă-n zi de Crăciun.
Acu’ mă-ntorc spre ce văd – şi mi se face rău: o ţară sleită de puteri, un popor vlăguit, istovit de cărarea-n cîrcă a unei şlehte de politicieni, funcţionari şi investitori care-i sug sîngele din vene şi măduva din oase, şi-o datorie pentru care Ceauşescu i-ar pune pe „actualii” la zid fără să clipească – iar eu n-aş putea spune că puşii la zid n-ar merita asta, dintr-un motiv simplu, deşi dublu…: nu-mi stă nici în fire şi nici în fiere…, şi-aş putea să greşesc uşor şi să lezez greu…
Aşadar e iarăşi bîlci, iarmaroc…, şi ni se vînd gogoşi babane plămădite din aluatul promisiunilor şi umplute cu marmelada minciunilor, totul pe bani grei luaţi cu-mprumut de ei, comisionaţi tot de ei… Amintiţi-vă însă că-i vor plăti cu vîrf şi-ndesat urmaşii mei şi-ai tăi pe vreo 20-30 de generaţii, dar nu uitaţi că-ncepe campania, deci vin micii şi berile (adălmaşu’, nu?); după aia daţi buluc la urne, apoi aşteptaţi puţin pentru-a ieşi la proteste şi la suduit politicieni.
Bine-ar fi să nu fie mai rău, că loc ar mai fi, dar n-a ajuns cuţitul la os ca să puie oamenii mîna pe furci şi să-şi facă dreptate cu parii precum flămînzii ăia din Flămînzi cărora li s-au umplut burţile cu gloanţe şi cu obuze de tun – ca să se sature naibii şi să nu le mai fie foame-n veci şi pururea, amin!
