margtgLa începutul sezonului, formațiile ce-și măsoară forțele în etapa intermediară din această seară erau considerate printre favoritele la promovarea în Liga 1. Socotelile nu au prea ieșit și, cel puțin UTA își poate face strategia pentru următorul campionat în eșalonul secund, în timp ce FCM Târgu Mureș depinde de absolut toate punctele puse în joc până la final, dar și de cele ce ar urma să le câștige la comisiile federale în detrimentul Coronei Brașov. Așa stând lucrurile, gazdele par mai motivate, însă, la rândul lor, arădenii au destule de demonstrat și mai ales să-și ia revanșa pentru cele trei eșecuri externe din patru posbile în acest retur.
Luând maxim de puncte din disputele cu FC Maramureș și FC Bihor, formația încăpută de 15 zile pe mâna lui Cristian Coroian pare decisă să facă un ultim sprint spre primul eșalon. Pentru asta, are mare nevoie de un succes împotriva celei mai titrate grupări din Provincie, iar antrenorul ei pare să fi optat pentru tactica potrivită. Cel puțin prin declarațiile publice, Coroian nu dorește să pună niciun fel de presiune pe elevii săi, vorbind despre „duelul” cu arădenii ca despre unul cât se poate de normal. „UTA este o echipă foarte bună pe care o tratăm cu toată seriozitatea. Fiind vorba despre un meci acasă, ne dorim cu atât mai mult să câștigăm, dar asta nu înseamnă că ne gândim la vreun obiectiv anume. Ne propunem să mergem din meci în meci și de abia când se trage linia să vedem ce am realizat. Vă spun sincer, însă, că în contextul actual, atât noi, cât și UTA, avem șanse mici de promovare în acest sezon. Așa că, nu e decât un meci între două formații bune de Liga a II-a, fără ambiții și orgolii. Sau, cel puțin din partea noastră nu există așa ceva”, a precizat fostul atacant al Gloriei Bistrița. Dacă Epaminonda, Stancu și Pădurețu au tot statut de renegați la Târgu Mureș, Ilie Iordache ar putea primi multe șanse din partea tânărului technician și asta chiar începând cu meciul împotriva formației ce l-a dorit mult în această iarnă. „E un fotbalist talentat, dar asta nu înseamnă că el nu depinde de ceea ce gândește un antrenor din punct de vedere tactic la un meci sau altul. Poate că va juca cu UTA, poate nu…”, a fost răspunsul sec al lui Coroian vis-à-vis de posibila utilizare a fostului craiovean.
De partea cealaltă, Adrian Falub are în special așteptări legate de atitudine și ca­racter din partea jucătorilor săi. Totodată, antrenorul arădenilor ar dori ca Mărginean et. comp. să găsească un echilibru între partidele de acasă și cele din deplasare. „Dacă mă gândesc la meciul de la Vâlcea nu sunt prea optimist, dacă mă gândesc la cel cu Piteștiul am mari speranțe într-un rezultat pozitiv la Târgu Mureș. Venim după o victorie clară, dar și două deplasări în care nu am jucat prea bine, acum avem ocazia să arătăm care e adevărata față a echipei noastre. Oricum, dincolo de orice, mă aștept să avem demnitate și onoare”, a precizat tehnicianul „alb-roșiilor”. Chiar dacă sunt amfitrioni, târgumureșenii nu o vor ataca cu toate liniile pe UTA sau cel puțin așa consideră Falub. „Cred că se apără destul de bine, Târgu Mureșul excelează mai ales din punct de vedere defensiv. De aceea, nu cred că neapărat ne vor ataca, ci mai degrabă vor acționa pe contraatac cu jucătorii săi rapizi și tehnici. Au o linie de mijloc mobilă și experimentată, aici e cheia jocului pentru ei”, a mai spus „principalul” arădenilor, care nu va conta pe Silvășan, Lazea, Oara și – probabil – sârbul Kovacevic.
În meciul ce începe în această seară, de la ora 18, transmis în direct de Dolce Sport2, s-ar putea să vedem pe gazon următoarele formații:
FCM Târgu Mureș: Balauru – Peteleu, Vârtic , Gugu, Szilagyi – Hanca, Stere, Precup Miclea – Punosevac, Istrate.
UTA: Amadio – Supic, Gligor, Siminic – Feussi, Mărginean, Godfred, Neagu – Monac, Voiculeț, Laso.
Arbitri: Georgian Ionescu (Buzău) – Dorin Mudura (Oradea), Gero Szabo (Cluj). Rezervă: Barna Bajko (Miercurea Ciuc)
Observatori FRF: Ionuț Borcan (Ploiești) și Traian Marcu (Sibiu)
***
În etapa intermediară de azi, în seria de Vest mai sunt programate întâlnirile: Vâlcea – Mioveni (ora 16 – Dolce Sport2), FC Argeș – ACS Poli, Măciuca – Corona Brașov (ora 18). FC Maramureș, FC Bihor, FC Olt și Luceafărul Oradea stau.

Recomandările redacției