tolea 1Partidul Democrat Liberal a anunţat ieri, în conferinţă de presă, prin Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al filialei arădene a partidului că a fost depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care să se abroge ordonanţa de urgenţă prin care executivul premierului Victor Ponta introduce de la 1 aprilie acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi. Pentru acest proiect, PDL a cerut dezbateri şi adoptare în procedură de urgenţă. „Nu putem lăsa Guvernul Ponta să scumpească şi mai mult benzina şi motorina de la 1 aprilie. PDL consideră neîntemeiată introducerea acestei taxe şi luptă în Parlament pentru a o împiedica. Nu facem acest lucru doar prin declaraţii sau semnături mascate, ci prin fapte. Declaraţiile şi semnăturile vin şi trec, acciza însă rămâne şi va arde buzunarele tuturor românilor, aruncând în aer preţurile la bunurile de strictă necesitate”, a declarat Adrian Ţolea.

Democrat liberalul arădean a reafirmat intenţia fermă a partidului din care face parte de a face toate demersurile posibile pentru eliminarea majorării accizei pe combustibil, proiectul de lege depus ieri la parlament fiind unul dintre ele.

Legat de demersul întreprins de PDL, Adrian Ţolea a cerut tuturor parlamentarilor arădeni să se pronunţe public asupra acestui proiect de lege, respectiv să-şi facă publice poziţiile în favoarea proiectului de lege sau contrare. „Aştept ca fiecare parlamentar arădean să-şi exprime public poziţia faţă de majorarea accizei şi, în plus, să spună arădenilor cum va vota proiectul de lege pentru eliminarea acestei accize iniţiat de PDL. Mă adresez în special parlamentarilor liberali, care trebuie să-şi exprime clar poziţia, să se rupă definitiv de PSD, partid cu complicitatea căruia au dorit introducerea acestei accize pe combustibil, cu efect inflamabil, care duce inevitabil la scumpiri în lanţ”, a mai afirmat Adrian Ţolea.

Acelaşi apel a fost făcut în conferinţa de presă, în mod explicit, şi parlamentarilor PSD.

Adrian Ţolea a expus succint modul în care efectele economice inevitabil negative ale introducerii accizei suplimentare se vor propaga în economia reală, fiind mai mult decât evident faptul că taxa nu se va lua din profitul companiilor petroliere ci din preţul final al carburanţilor, care va urca, provocând valul de scumpiri al tuturor produselor şi serviciilor.

Recomandările redacției