Arădeanul Dennis Man a fost desemnat fotbalistul român al anului 2020, conform sondajelor făcute de către Gazetei Sporturilor. Man, a fost transferat la FCSB acum patru ani când avea numai 18 ani, de atunci și până acum arădeanul a crescut de la un sezon la altul şi a ajuns să fie şi cel mai bine cotat fotbalist din Liga 1 conform transfermarkt, cota sa de piaţă fiind de 6,5 milioane de euro.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au considerat că merit să primesc acest premiu. E foarte important pentru mine. Îmi doream de mult să îl obțin. Vreau să le mulțumesc colegilor și staff-ului. Fără ei nu era nimic posibil. Știu că acest premiu obligă, sunt conștient. Îmi doresc ca evoluțiile mele să fie la fel de bune. În 2021 vreau să câștig campionatul cu echipa de club, iar cu echipele naționale să facem o figură frumoasă. Vreau să ne calificăm și vom da totul pentru asta!”, a declarat Man pentru gsp.ro.

Atacantul în vârstă de 22 de ani al lui FCSB, este poate cel mai în formă fotbalist din Liga 1 la ora actuală. După 15 etape disputate, Dennis Man este golgheterul Ligii 1, cu 12 goluri marcate în tricoul lui FCSB. Astfel acesta se alătură unor nume grele ale fotbalului românesc, precum Gică Hagi, Gică Popescu, Adrian Mutu, Nicolae Dobrin, Cornel Dinu sau Cristi Chivu.

Recomandările redacției