pintaErau vitale pentru Gloria cele trei puncte puse în jocul cu Tisa Nouă, după ce conducerea galben-albastră anunțase că nu renunță la ideea câștigării campionatului Ligii a IV-a. Și chiar dacă mai mulți componenți ai vizitatorilor (Cr. Berar, Lăzău, Heteș ori antrenorul Drida) ar fi trebuit să se simtă ca și acasă pe „Telecom”, tinerii lui Leo Pința au triumfat categoric.
Prima fază importantă a confruntării în care Dănuț Drida, antrenorul Viitorului, și-a înfruntat șeful pe linie profesională, Dumitru Berar (organizatorul de competiții al gazdelor), a venit abia în minutul 23: Eșanu a primit o centrare bună, dar foarfeca sa spectaculoasă a trecut puțin pe lângă.
Jocul a mers cam haotic, cu ambele echipe greșind pase simple la mijlocul terenului, iar sare, piper și alte condimente s-au lăsat așteptate. Pe final de repriză, Gloria a primit un penalty (39) la imprudența lui Ignat (avertizat), iar „căpitanul” Dubeștean l-a executat pe Burian, 1-0.
Repriza secundă avea să fie mai spectaculoasă, cu antren asigurat de gazde, responsabile cu ocaziile clare. Dominarea s-a concretizat în minutul 57, când Topai a punctat pentru 2-0 din 5 metri. La scurt timp, Adi „Cursă” Popa a scăpat singur, dar, cu doi coechipieri alături, a ales să-l păcă­lească pe Burian. „Goga junior” n-a mușcat și a reținut. Dar n-a mai avut ce face în minutul 62, când Eșanu l-a executat la colțul lung dintr-o centrare pentru 3-0.
Ultima lovitură a Gloriei a venit de la Vasinc, în minutul 65, mijlocașul gazdelor lăsîndu-l mască pe portarul oaspeților cu un șut în vinclu, la colțul lung, 4-0. Cea mai veche grupare din Arad aflată în viață putea „bate cinciul” cu adversarii, însă Eșanu a ratat o lovitură de pedeapsă în ultimul minut.
Gloria:Bujor – Bandă, Dubeștean, Wild, Hulbăr – Topai, Blănaru, C. Gîlcă, Vasinc – Ad. Popa, Eșanu. Au mai jucat: Păvălan, Rediș, Bercu, Gher­ghel.
Viitorul: R. Burian – Bontea, Toc, Ignat, Peia – Cr. Berar, Bîrnoagă, Ardelean, Vancea – Fl. Negru, Rada. Au mai jucat: Lăzău, Heteș.
Arbitri: Cristian Burza – Emil Cristea, Robert Pantiș. Observatori: Ioan Branișcan, Ioan Hamza.
Denis Cicortaș

Recomandările redacției