pauldossoÎn minutul 30 al partidei dintre UTA și Luceafărul Oradea, după un contact dur de joc între Sindou Dosso și Dumitru Paul, acesta din urmă avea să-și piardă un rinichi. Portarul orădenilor sau mai degrabă familia acestuia acuză medicii de la Spitalul Clinic Județean Arad, care nu i-au descoperit afecțiunea la o oră de la producerea nefericitului incident și l-au externat. În noaptea de vineri spre sâmbătă, fotbalistul a urinat sânge și avea să ajungă din nou la Urgențe, dar, de data aceasta, la Spitalul din Oradea. Aici, a fost operat pe loc, medicii fiind obligați să-i extirpe rinichiul stâng.
La primele ore ale zilei de luni, condu­cerea Spitalului Clinic Județean Arad a demarat o anchetă internă ce nu scos la iveală lucruri noi. „La prima evaluare a pacientului nu s-a descoperit nimic grav. Nu exista hemoragie internă și nici ruptura rinichiului, drept mărturie stând faptul că băiatul era stabil hemodinamic și avea tensiunea normală. Fiindcă se plângea de dureri în zona inferioară a abdomenului i s-a făcut o radiografie de torace, plus una de stern, care nu au evidențiat fracturi costale sau hemo­ragie internă. Totuși, medicii ar fi dorit să-l țină sub observație pe fotbalist, însă el a cerut să fie externat”, ne-a declarat Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Clinic Județean. Totodată, acesta a recunoscut că vineri, la acea oră, Dumitru Paul a prins schimbul de gardă, așa că de el s-au îngrijit mai mulți medici. Deocamdată, a fost ascultată doar varianta medicului de la Urgențe ce a ieșit din tură la ora 20, Diana Brînzei, însă e greu de crezut că celelalte „halate albe” implicate în acest caz vor aduce elemente noi.
Între timp, părinții goalkeeperului doresc să se facă anchetă serioasă la Spitalul din Arad de către reprezentanți ai Ministerului Sănătății, dar încearcă să-l scoată din circuit și pe utistul Dosso. Tatăl lui Paul anunță că va face toate demersurile la Federația Română de Fotbal pentru ca ivorianul să fie suspendat până la finalul sezonului, mai ales că, din informațiile sale, ar fi accidentat și un fotbalist al Damilei Măciuca în urmă cu două etape. „Regretăm cu toții cele întâmplate cu Paul, suntem alături de el, părinții săi și echipa pentru care joacă, dar nu cred că poate susține cineva că jucătorul nostru a avut vreun moment intenția să-l accidenteze. Nu a intrat intenționat și cu răutate la el, ceea ce nu se poate spune despre fotbalistul Luceafărului care l-a trimis la spital pe Godfred. După cele două contacte, îmi făceam mai multe probleme pentru jucătorul nostru. Repet, regretăm cu toții enorm că un băiat atât de tânăr și-a pierdut un rinichi, dar nu cred că Dosso poate și trebuie să fie suspendat”, a explicat Gheorghe Constantin, directorul exe­cutiv al „Bătrânei Doamne”.
De pe patul de spital, Dumitru Paul încearcă să fie optimist și spune că nu-i poartă ranchiună lui Sindou Dosso. „Sper să trec şi peste asta. Nu am ce să-i reproşez adversarului, aşa e la fotbal”, a fost mesajul portarului de 22 de ani pentru liga2.ro. Chiar dacă orădeanul se mai gândește la o continuare a carierei de fotbalist, medicul echipei naționale îl atenționează încă de pea cum. „Ar putea să mai joace, dar riscă să îşi piardă şi al doilea rinichi”, a spus Pompiliu Pompescu pentru aceeași sursă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției