Comuna Bârsa se poate lăuda cu localnici harnici, care au reușit în toate domeniile de activitate, mai ales în agricultură.

În foarte multe cazuri, agricultura le-a asigurat existența la unii și chiar dacă nu s-au îmbogățit din asta, măcar au avut ce să pună pe masă. Alții, însă s-au îndreptat spre alte munci, lucrând în industrie, prin orașele Sebiș, Ineu sau chiar Arad. Cu toate astea, nu au uitat de unde au plecat și nu și-au lăsat bucățica aia de pământ pârlog nelucrat.

Trecând pe la sediul primăriei, în biroul primarului era o comisie de specialiști care discuta despre extinderea și eficientizarea rețelei de apă potabilă în satele Bârsa, Aldești și Voivodeni. Lucrările sunt deocamdată în faza de proiectare.

Domnule primar Avram Ciev, dacă tot ne aflăm la discuția aceasta, haideți să vorbim de starea economico-socială a comunei. Ce ziceți?

– Da, sunt de acord și putem vorbi și de activitatea comercială, problema industriei, despre agricultură, transport local, telecomunicații, gospodărire comunală, învățământ, cultură, sistemul de sănătate, asistență socială și accesarea de fonduri.

Să începem cu activitatea industrială, domnule primar Ciev!

– Nu poate fi vorba de o activitate industrială la Bârsa. Principalele cauze sunt legate de absența investitorilor cu putere financiară ridicată. Fie că vorbim despre localnici sau străini.

Alte cauze sunt legate de necunoașterea potențialului economic și uman al comunei noastre de către investitori, infrastructura este încă precară (nu există canalizare și gaz).

În schimb, activitatea comercială este bună în cele patru sate ale comunei, funcționând unul sau mai multe puncte alimentare care asigură cetățenilor produse de bază, în special alimente.

Surplusul de cereale, legume, lapte, ouă a fost valorificat de cetățenii comunei pe la diferite piețe din Sebiș, Ineu, chiar și Arad.

Agricultura rămâne ramura de bază în comuna Bârsa, dar în plan de producție rezultatele sunt modeste. S-au cultivat 2.189 de hectare cu diferite culturi.

Cultura de bază a fost cea de porumb, urmată de grâu, ovăz și orz, floarea soarelui, legume, plante furajere, livezi salcie energetică.

Legat de producția zootehnică se observă un ușor progres în anul 2022 față de anul 2021 la porcine, bovine, ovine – caprine. Avem 11.199 de capete.

La capitolul cabaline stăm destul de rău.

Legat de transportul elevilor, ce ne puteți spune?

– Transportul elevilor îl facem cu un autobuz și microbuzul elevilor. Acestea sunt proprietatea comunei.

Am observat că nu sunt probleme legate de semnalul telefonic în comună.

– Telecomunicația o avem realizată de rețeaua de fibră optică RCS RDS.

Să trecem și la domeniul investiții.

– În anul 2022 a fost depusă o cerere de finanțare pe programul de investiții Anghel Saligny pentru modernizarea a trei străzi: două în Bârsa și una în Aldești. Avem aprobări, doar acum, în anul 2023, să demarăm și lucrările. Vreau să precizez că au fost executate lucrări de amenajare șanțuri de scurgere ape pluviale în localitățile comunei noastre.

Am ajuns la învățământ.

– Pe raza comunei Bârsa funcționează două grădinițe. Una în Bârsa și cealaltă în Aldești și o școală gimnazială, ciclu primar și gimnazial în localitatea Bârsa. A fost depusă o documentație pentru obținerea unei finanțări nerambursabile pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier și aparatură electronică. A mai fost depusă o cerere de finanțare pe PNRR pentru lucrări de eficientizare energetică la Școala Gimnazială din Bârsa.

Am ajuns și la cultură.

– Am avut festivalul folcloric „Flori de Sânziene“ – ediția XIII, care s-a desfășurat cu elevii Școlii Generale Bârsa, cu renumiții călușari din Aldești, taraful din Bârsa și Ansamblul Drușcelele.

Puțin despre sistemul de sănătate al comunei dumneavoastră…

– Sistemul de sănătate este asigurat de un medic de familie, care face față bolnavilor de pe raza întregii comune. Avem o farmacie la îndemână.

În ceea ce privește asistența socială, la sfârșitul anului 2022 au fost înregistrate zece dosare, cu un număr de 11 persoane beneficiare de venit minim garantat.

Au fost înregistrați 19 asistenți personali ai persoanelor cu handicap și un număr de 12 persoane beneficiare de indemnizație.

În ceea ce privește accesarea de fonduri, în anul 2022 am reușit să depunem cereri de finanțare pentru următoarele proiecte:

Reabilitarea străzile 3, 4 în Bârsa și Aldești, proiectul este în curs de finanțare;

Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în zona ADI GAZ B.B.B.S UAT-urile Bocsig, Beliu, Bârsa și Sebiș, în cadrul programului de investiții Anghel Saligny;

Lucrări de eficientizare energetică la Școala Gimnazială Bârsa.

Domnule Ciev, am înțeles că nu mai candidați pentru un alt mandat de primar?

– Mai vedem… Mai este timp.

Orice decizie ați lua, noi vă dorim succes și Sărbători fericite!

Recomandările redacției