La finele săptămânii trecute, în județul Arad erau  înregistrate 50 de focare active de Pestă Porcină Africană (PPA). Totuși „tendința din ultimul timp este una de scădere. Drept urmare într-o zi, maxim două vom declara stinse un număr de 26 de focare de pestă porcină africană. Este vorba de cele din zona Ghioroc –Șiria – Olari –Sintea Mare – Sântana. Drept urmare se ridică restricțiile în aceste zone în ce privește mișcarea animalelor pe o rază de 10 kilometri în jurul localităților. Desigur este   vorba de mișcarea animalelor și comercializarea lor, cu respectarea legislației în vigoare“, a precizat dr. Marcel Roșu, director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad. Pe de altă parte se apropie și Crăciunul și, cum se știe, numărul de sacrificări de porci cu acest prilej crește. Tocmai de aceea, dr. Marcel Roșu a venit cu precizări suplimentare în acest sens: „Suntem foarte aproape de sărbătorile de iarnă și în plin sezon de sacrificări de animale pentru consum propriu ori pentru comercializare. Cu fiecare ocazie de acest fel, medicul veterinar din zona de domiciliu trebuie anunțat pentru prelevare de probe pentru PPA, respectiv pentru examenul de Trichineloză“. Primul test este gratuit, iar în cazul celălalt este contra cost, suma variind între 12 și 20 de lei, funcție de tariful medicului veterinar“. Așadar, la acest moment se înregistrează o scădere a cazurilor de PPA în județul nostru. De la începutul acestei crize, adică din data de 4 august 2020, au fost sacrificate ori au murit din cauza acestei boli 1125 de capete de suine. În ce privește porcii mistreți, care sunt printre vectorii de transmitere ale acestei boli, în această perioadă de timp au fost împușcați 36 de mistreți, iar 29 dintre aceștia au fost confirmați pozitivi în urma prelevării de probe pentru depistarea PPA. Situația din ultimul timp, analizată de către specialiștii de la D.S.V.S.A. Arad, au dus la concluzia că acum omul este principalul vehicul de răspândire a bolii. Mai exact este vorba de neutilizarea echipamentelor de protecție cu destinație specială, adică haine și  încălțăminte folosite exclusiv pentru activitățile de îngrijire a porcilor. O altă cauză ar fi nerespectarea normele minime de biosecuritate: porci neîngrădiți, cu posibilitatea de contact cu porcii mistreți, contactul cu oameni și materiale contaminate provenite din exploatații sau zone contaminate. Urmează carnea de porc care a fost obținută prin sacrificare fără respectarea normelor legale. Ea poate fi contaminată și astfel boala se răspândește fie prin comercializare, fie prin păstrare la rece, fapt care duce la conservarea involuntară a virusului PPA. Și, în cele din urmă este porcul mistreț ca transmițător al bolii. Mai precizăm o dată că această ierarhie a fost făcută în urma analizării datelor statistice din ultima perioadă de timp. Este recomandat de către autoritățile în drept, ca în continuare, pentru a evita răspândirea virusului ca toți crescătorii de porci să ia următoarele măsuri: să anunțe medicul veterinar imediat ce constată probleme de sănătate la animale și să respecte un minimum de norme, precum să nu vândă sau să cumpere porcine fără acordul medicului veterinar,  să utilizeze echipamente de protecție cu destinație specială, respectiv haine și încălțăminte folosite exclusiv pentru activitățile de îngrijire a porcilor, să nu lase porcii în libertate, cu posibilitatea de contact cu porcii mistreți. Ce urmează în perioada imediat următoare? „În urma analizei datelor pe care le deținem la această oră se poate spune că tendința este una de scădere a numărului de focare de PPA. Probabil acest trend se va menține până la finele lunii ianuarie a anului viitor. După această dată nu putem face o previziune exactă. Cert este că succesul luptei împotriva acestei molime nu poate fi dobândit decât conlucrând, într-un efort comun, crescători, vânători și autorități. Altfel spus, depinde de noi toți“, a conchis dr. Marcel Roșu, director executiv la D.S.V.S.A. Arad.

Recomandările redacției