Anul 2013 începe cu veşti mai puţin bune pentru Bernadett Balint. Deşi calificată la finala circuitului mondial al junioarelor din Guatemala, valoroasa sportivă nu va putea participa la întrecerea de la finalul lunii ianuarie. Dezamăgirea este cu atât mai mare, cu cât jucătoarea de tenis de masă a CSM-ului a muncit din greu pentru a realiza această performanţă.
„Din păcate, federaţia nu poate susţine deplasarea şi participarea fetelor la finală, pentru că nu doar Detti este în această situaţie. Era destul de complicat, pentru că avea nevoie şi de viză pentru America, plus că situaţia financiară este destul de dificilă. Ne dorim ca Detti să se califice la următoarea finală şi atunci să şi poată participa”, a comentat antrenorul sportivei, Cristian Dodean.
Regretând ce se întâmplă, „Detti” strânge din dinţi şi încearcă să treacă peste inconvenient, gândindu-se ca anul care a început să fie cel puțin la fel de bun ca și 2012. „Îmi pare foarte rău că nu pot merge la finala Pro Tour, pentru că îmi doream mult să ajung acolo, pentru asta am tras şi în Bahrain, să mă pot califica. Pregătirea va fi aici, pe plan local, cu două antrenamente pe zi, după care încep competiţiile, atât la junioare cât şi la senioare, plus Openul Cehiei, de la jumătatea lunii februarie. Principalele obiective în acest an sunt o medalie la naţionalele de junioare, să îmi păstrez locul în lot şi să particip la cât mai multe openuri internaţionale, pentru a putea aduna puncte în clasamentul mondial”, anunţă Bernadett Balint. Prima competiţie din acest an este Top 12 junioare I, programată la începutul lunii februarie la Câmpulung Muscel. CSM va fi reprezentat de Bernadett Balint, Bianca Crişan şi Andreea Fistyuloff. Vor urma apoi etapele de Superligă la feminin, unde arădencele vizează un loc în primele patru şi de Divizia A la masculin, unde obiectivul este evitarea retrogradării.
Dana încă se recuperează
O altă veste mai puţin bună o priveşte pe Daniela Dodean, care foarte probabil va rata naţionalele de seniori, din perioada 1-3 martie. „Chiar ieri a făcut un control medical şi se pare că recuperarea după operaţie va mai dura o lună, poate chiar două. Cred că nu va putea participa la naţionale, dar vom merge cu ceilalţi sportivi şi sperăm să obţinem cât mai multe medalii”, mai spune Cristi Dodean.
Actualitate 24
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »