clcIeri reprezentanţii Consiliului Local Civic au avut o întâlnire cu reprezentanţii Aradului în Parlament pentru a-şi expune propunerile legislative pe care le au. La întâlnire au luat parte doar parlamentarii arădeni ai Uniunii Social Liberale, cei ai PD-L şi PP-DD au absentat. „Dorim să discutăm despre mo­difi­cările legislative în ceea ce pri­veş­te relaţia ales – alegător. Am transmis aceste propuneri premierului Victor Ponta de la care am primit un răspuns în care se spunea că se va ţine cont ceea ce ce avem de propus. Tocmai de aceea am organizat această întâlnire cu parlamentarii arădeni”, a spus Dan Artimon, vicepre­şedinte al CLC, în debutul dezbaterii.
CLC solicită republică parlamentară şi Parlament bicameral; renunţarea la variantele de vot „uninominal” şi introducerea votului preferenţial pe liste (deschise) atât pentru alegerile locale cât şi a celor parlamentare; renunţarea la alegerea primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene într-un singur tur de scrutin şi alegerea acestora în mod indirect, prin votul consilierilor locali respectiv, judeţeni. Consiliul mai cere, de asemenea, introducerea mecanismului revocării alesului de către alegători în timpul exercitării mandului nu doar din patru în patru ani, cu ocazia alegerilor; modificarea legii referendumului (cu precădere, referendumul lo­cal); interzicerea migraţiei politice; regândirea rolului Curţii Constituţionale şi a raportului acesteia cu Parlamentul; introducerea răspunderii mi­- nisteriale; introducerea răspunderii magistraţilor şi a modului de alegerea a acestora, precum şi reorganizarea administrativă şi a administraţiei publice locale.
Preşedintele PSD Arad, şi copreşedinte al USL, Dorel Căprar, şi-a exprimat punctele de vedere vizavi de fiecare dintre propunerile expuse. „Dacă cine­va a fost nedreptăţit de actualul sistem de alegere al preşedintelui de CJA şi al parlamentarilor aceştia am fost noi cei de la USL. La parlamentare am obţinut 48% în Arad, iar cei de la PD-L 28% şi în cele din urmă şi noi şi ei am luat câte patru parlamentari. E clar că actualul sistem trebuie modificat, dar trebuie ana­lizat cu ce sistem îl vom înlocui. Cred că şi alegerea primarului şi a pre­şedintelui de consiliu judeţean vor intra în această lege, însă apreciez că aceştia trebuie aleşi de cetăţeni”, a spus Dorel Căprar.
La rândul său, Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad şi co-preşedinte USL, spune că apreciază acest gen de iniţiative cu atât mai mult cu cât subiectele propuse sunt de mare importanţă. „Am studiat propunerile Consiliului Local Civic şi sunt de acord cu cele mai multe dintre ele, dat nu cu toate. Eu unul sunt adeptul întoarcerii la votul pe liste în ceea ce priveşte alegerea parlamentarilor. Votul uninominal este o prostie, întrucât votul se acordă partidului şi într-o foarte mică măsură candidatului. În ceea ce priveşte primarii şi preşedinţii de consilii sunt pentru alegerea în două tururi de scrutin”, a spus Ioan Cristina.
Ioan Cuzman, membru al CLC spune că se pronunţă pentru existenţa unei republici parlamentare şi pentru modificarea Legii Referendumului. „Sunt pentru republică parlamentară. În acest fel s-ar termina cu războaiele între Palate. Sunt pentru modificarea Legii Referendumului. Cum l-au ales, aşa să-l demitem, cu acelaşi cvorum”, a spus Cuzman.
La finalul întâlnirii, Dan Artimon s-a arătat dezamăgit de faptul că parlamentarii altor partide nu au onorat invitaţiile.

Recomandările redacției