Co-preşedintele USL Arad, deputatul Dorel Căprar spune că protecţia socială constituie una dintre priorităţile de bază ale strategiei de guvernare USL, o componentă care dă forţă şi coerenţă unei guvernări care s-a dorit şi se doreşte aproape de oameni.
„Fără a uita ceea ce a promis în campania electorală guvernul Ponta a decis să ia măsuri pentru ca populaţia să nu fie afectată de liberalizarea preţului la energie. Am demonstrat că promisiunile din campanie nu au fost vorbe goale şi că atenţia principală a guvernării este îndreptată spre nevoile cetăţenilor şi nivelul lor de trai. În acest spirit începând de la 1 iulie vor fi majorate ajutoarele sociale respectiv venitul minim garantat va creşte cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia pentru susţinerea familiei va creşte în medie cu 30%. Aceste măsuri sunt adoptate pentru a diminua efectul creşterii preţului energiei electirce şi a gazului, convenite cu Fondul Monetar Internaţional”- afirmă co-preşedintele USL Arad, deputatul Dorel Căprar.

Actualitate 11
Rezultate foarte bune pentru secția de judo și sambo a CS Universitatea
citește mai mult »