Doru Constantin Miron, primarul Monesei, a fost prezent și anul acesta la cea mai importantă întâlnire a Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România, care s-a desfășurat la Eforie Nord.

În perioada 29 – 31 iulie, Ana Hotels Europa Eforie Nord găzduiește o delegație de primari din stațiuni balneare, membri în Asociația Națională a Stațiunilor Balneare şi Balneoclimatice din România (ANSBBR).

“Până acum, discuțiile pe care le-am avut cu colegii primari din țară au fost foarte bune și benefice pentru stațiunea noastră. Am preluat multe exemple de bune practici, pe care le vom implementa și în stațiunea noastră, singura de interes național din județ”, a declarat Doru Miron.

La întâlnire este prezent și Adrian Miulescu, manager al Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB), a cărui implicare evidențiază importanța colaborării dintre mediul medical, autoritățile locale și sectorul turistic pentru dezvoltarea durabilă a turismului balnear românesc.

“Această întâlnire reprezintă un valoros prilej de dialog, schimb de idei și identificare a unor noi oportunități de colaborare pentru dezvoltarea și promovarea turismului balnear – una dintre cele mai prețioase resurse ale României, cu un potențial remarcabil în domeniul sănătății și al turismului”, a mai spus primarul Monesei.

OPTBR și ANSBBR colaborează constant, având un obiectiv comun: consolidarea și promovarea turismului balnear și balneoclimatic românesc, prin parteneriate solide și inițiative care pun în valoare patrimoniul natural și terapeutic al țării noastre. Prin dialog și colaborare, contribuim la construirea unui viitor în care România își valorifică pe deplin potențialul și își consolidează poziția pe harta europeană a turismului de sănătate.

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției