Dotări ultramoderne la Colegiul Național „Moise Nicoară”

0
213

colegiu

Proiectul de reabilitare a clădirii Colegiului Național Moise Nicoară din Arad, realizat de municipalitate cu fonduri europene, a vizat nu numai lucrările de reabilitare și punere în valoare a edificiului monument istoric ci și asigurarea de echipamente și sisteme informatice pentru modernizarea procesului educațional.
„Primaria Municipiului Arad a achizitionat aparatură și echipamente IT în valoare de peste două milioane de lei pentru Colegiul Moise Nicoară, precum și alte bunuri care vor fi transferate în comodat acestei unități de învățământ recent reabilitate. Suntem siguri că după procesul de reabilitare a acestui colegiu etalon din Romania, prin dotarea cu noile echipamente, va crește performanța actului de învățământ”, a precizat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Lista noilor dotări cuprinde 55 de stații de lucru, 140 de desktopuri, opt servere, 47 videoproiectoare, și numeroase alte echipamente, precum și programele informatice specializate pentru procesul didactic.
Pe lângă aceste echipamente informatice, printre dotările recente de care beneficiază colegiul se află și o instalație care protejează fațadele reabilitate de degradările provocate de păsări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.