ACTUALIZARE: https://www.glsa.ro/primarul-siriei-despre-incendiul-devastator-de-azi-noapte-care-a-mistuit-doua-vile-si-era-sa-o-cuprinda-pe-a-treia-a-fost-dezastru-parca-era-iadul-dezlantuit-cauza-a-fost-scurtci/

Două locuințe din comuna Șiria au fost afectate de un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă. Flăcările au produs pagube importante: la una dintre case au fost distruse atât acoperișul, cât și interiorul, în timp ce la cea de-a doua construcție focul a compromis doar acoperișul. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Conform informațiilor disponibile, proprietarii imobilului mai mare nu se aflau în țară în momentul producerii incendiului.
La intervenție au participat pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria, care au acționat pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ cinci ore, între orele 00:00 și 05:00. În sprijin au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, precum și alte mijloace ale pompierilor voluntari.
În total, incendiul a afectat circa 1.000 de metri pătrați de acoperiș, la nivelul celor două locuințe.
VIDEO:

Lasă un răspuns

Recomandările redacției