Tronsonul de drum de pe Valea Mureșului, de la Vladimirescu până la Deva, se află într-o stare extrem de degradată, punând în pericol siguranța participanților la trafic. Carosabilul este plin de cratere uriașe în asfalt, iar în multe zone drumul a devenit aproape impracticabil.

Șoferii sunt nevoiți să evite gropile circulând pe contrasens sau pe marginea carosabilului, pentru a nu-și distruge mașinile, a nu-și rupe jantele sau a nu face pană. Aceste manevre sunt extrem de periculoase și pot duce oricând la accidente grave, mai ales în condiții de trafic intens sau vizibilitate redusă.

Situația generează risc major pentru conducătorii auto, pasageri și pietoni, iar nemulțumirea crește în rândul celor care tranzitează zilnic această rută importantă.

Starea actuală a drumului impune intervenții urgente, pentru prevenirea unor tragedii și pentru asigurarea unui trafic sigur pe unul dintre cele mai circulate trasee din vestul țării.

  • Ioan spune:

    Tronsonul cuprins inte Vladimirescu și Ilia trebuie închis ptr vehicule cu tonaj mai mare de 3,5t.Numai asa drumul nu s-ar sparge și. nr-ul accidentelor ar fi mult mai redus.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției