Dacă ar fi să acord un premiu pentru modestie şi loialitate, l-aş acorda drumarilor noştrii. Nu celor ce s-au îmbogăţit fraudulos construind peste noapte autostrade de hârtie, ci amărâţilor îmbrăcaţi cu veste reflectorizante portocalii ce robotesc zi şi noapte de-a lungul şarpelui numit DN7. Un şarpe ce a început să năpârlească schimbându-şi pielea şi… culoarea politică, pentru că la putere nu mai sunt gran­gurii de altădată.
Prin 2008, atunci când l-au asfaltat, ne-au chinuit în trafic de parcă eram Cristos pe drumul plângerii, nicidecum nişte şoferi amărăşteni. În dulcele stil clasico-mioritic am înghiţit în sec sperând că va fi mai bine, dar nici vorbă să fie aşa. O vară întreagă am circulat pe el fără să fie marcat, motiv din care accidentele s-au ţinut lanţ, dar asta nu a interesat pe nimeni. Aradul stătea bine-n sondaje, iar cei care plecau afară să-şi rupă spinarea în plantaţii spaniole nu se oboseau să meargă la vot. Apoi veni toamna alegerilor, iar apoi iarna vrajbei noastre, orbiţi de majoritate fiecare îşi bănuia confratele că ar fi votat ,,strâmb”. Atâta ură nici la alegerile din 2012 nu am văzut. Cum trecu promoroaca ne-am pomenit cu cratere ce aduceau a peisaj selenar. Obişnuiţi să fim plătiţi pe Lună, nu pe Pământ, am tăcut şi n-am comentat la beteşugurile drumului care ne distruge în fiecare zi maşinile. Ridicam din umeri şi lansam câte-o sudalmă la adre­sa titularului lucrării de reabilitare, care între timp începuse să fie lăudat la teve pentru propietăţi ce aduceau cu cele ale majaharahilor indieni ori  maşinile de playboy.
Azi starea DN 7 nu mai interesează pe nimeni. Din păcate nu există indi­catoare pentru ,,Drum Bombardat” sau ,,Drum asfaltat prin frau­darea banilor publici“; pentru că acesta este tristul motiv pentru care DN7 a ajuns o epavă înainte de termen. Iar starea lui este în grija nobililor noştri drumari care au ajuns să-l asfalteze cu piciorul, ca-n vremurile romanilor. Dacă nu ştiţi cum se face asta, priviţi atent grupurile portocalii ale drumarilor ce robotesc încotoşmăniţi pe marginea drumului. Odată identificată groapa, şi slavă Domnului, sunt destule, o parte fac cerc în jurul ei, pentru ca spectatorii să nu observe minunea, şi după ce şeful lucrării pune în ea o lopată de nisip cu bitum, ucenicii purced s-o calce, pentru a o presa şi astupa conform STAS-ului. În asta constă întreţinerea şoselei ce ne exportă căpşunarii şi dă o pâine privighetorilor de traseu. Bravos România, felicitări Drumurilor Naţionale, cele care au primit ,,în pită“ fără să crâcnească, şoseaua scoasă din garanţie înainte de vreme.  Românie, te iubesc!

Recomandările redacției