Spuneam în urmă cu ceva timp că fațadele Aradului, în multe situații nu arată prea bine. S-a mai făcut ceva pe ici, pe colo. S-au mai renovat clădirile câtorva instituții publice. Unele chiar de mai multe ori într-un deceniu, hai maxim 15 ani. Dar asta va fi o altă discuție. Însă, trecând la pas prin zona centrală, multe  fațade nu arată prea bine. Asta ca să fim eleganți. Sunt și excepții desigur. În special acolo unde sunt sedii de firmă, cabinete de avocați sau notariale, cabinete medicale. Răspunsul este foarte simplu: nu sunt bani, iar aceste reabilitări costă foarte mult. Iar până la acest moment autoritățile locale nu sprijină cu nimic aceste renovări. Mai ales că este vorba de suprafețe mari, lucrări de intervenție la decorațiuni, chiar de refacere sau înlocuire a acoperișului.

Costuri mari, bani puțini

 Toate acestea costă și nu puțini bani. În cazul unei personae juridice aceste lucrări de renovare a fațadelor, de reabilitare dacă vreți, pot fi trecute la capitolul cheltuieli. Altfel spus sunt niște beneficii pentru cel care investește. Însă, la persoanele fizice acestea se decontează doar prin… strângerea curelei. Mai ales că, în cele mai multe  situații, în zona centrală locuiesc mai mult oameni în vârstă, dintre care cei mai mulți sunt pensionari. În plus, în cele mai multe cazuri ei au venituri modeste. Mai toate clădirile din zona centrală au un regim de înălțime de peste 10 metri și o lungime a fațadei de măcar 15 metri. Astfel  rezultă o suprafață de renovat de cel puțin 150 de metri pătrați. Asta înseamnă 150 înmulțit cu 100. De de euro, desigur. Cost pe metro pătrat. Rezultă 15.000 de euro, adică echivalentul unei mașini noi, de nivel mediu. În general, la o astfel de arie a fațadei, ai o medie de cinci apartamente, rezultând un cost de 3.000 de euro pe apartament, adică aproape  15.000 de lei. O sumă de care, să fim sinceri nu orice familie dispune, așa cât ai bate din palme. Cert este că Legea 153/2011  stipulează că administrațiile locale pot sprijini  financiar renovarea clădirilor. În fond este și interesul vremelnicilor edili de avea un oraș cu clădiri frumoase, renovate, puse la punct, care să bucure pe cei care vizitează aceste locuri. Dar mai ales pe oamenii locului, care nu vin și pleacă, ci stau aici o viață întreagă.  Acum ceva timp, publicam un articol, ce s-a vrut un semnal de alarmă, în care arătam faptul că autoritățile locale nu sprijină nici măcar cu un leu pe acele persoane care vor să-și renoveze fațadele. Ba în unele cazuri au dat hotărâri de Consiliu Local prin care au mărit impozitele locale cu 500% , prin așa zisa taxă de „paragină“ Sigur, poate fi și nepăsare, dar în cele mai multe cazuri  credem că este vorba de lipsă de bani pentru a putea face aceste renovări.

S-a schimbat…macazul

Întâmplător sau nu, chiar înainte de alegeri, iată că administrația pare să se fi luminat.  Și a ajuns la concluzia evidentă, pe care cotidianul nostru a susținut-o tot timpul: că se poate. Și acum a găsit…soluția miraculoasă. Cel puțin la nivel declarativ. Adică s-a deschis subiectul. Astfel,  municipalitatea „lucrează în acest moment la un nou regulament de acordare de asistență și sprijin financiar proprietarilor de imobile din zona protejată a municipiului. Programul va oferi proprietarilor de clădiri, persoane fizice, un instrument financiar flexibil și ușor de accesat, în vederea creșterii calității arhitectural-ambientale a clădirilor“.  Mai întâi se va realiza o ierarhie a imobilelor care necesită intervenție imediată. Pasul următor va fi o notificare a  proprietarilor din clădirile selecționate. Aceștia pot solicita finanțarea pentru a anvelopa clădirea în condițiile Legii nr. 153/2011 privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare. Proprietarii imobilelor vor fi cei care vor avea obligația de a obține autorizația de construire și vor putea obține un sprijin financiar nerambursabil, de la municipalitate, de 20% din valoarea lucrărilor eligibile. De asemenea, se va putea  finanța până la maxim 80% din valoarea lucrărilor eligibile, în cazul în care aceasta nu se acoperă integral din fondul de reparații al asociației de proprietari sub formă de contribuție financiară rambursabilă. Perioada de recuperare a sumelor avansate de către autoritatea locală pentru asigurarea cotei de contribuție aferente proprietarilor este de cinci ani. Prin excepție, sumele avansate de autoritatea administrației publice locale se pot recupera într-un termen de zece ani, dacă media venitului pe membru de familie este  cel mult egală cu salariul minim net garantat în plată pe țară.Până în prezent, din cele 57 de clădiri selecționate, au fost finalizate lucrările de reabilitare la 14 imobile, cinci imobile sunt în prezent în execuție. Au mai fost emise, pentru alte clădiri, un număr de 12 autorizații de construire, respectiv patru certificate de urbanism. În concluzie, va fi pus la transaprență un regulament  referitor la fațadele clădirilor. Fapt e că au trecut ani buni și lucrurile nu s-au mișcat. Iar acum, orice zi pierdută înseamnă o problemă  plus în viitor. Deocamadată nu avem decât o declarație de bune intenții. Să sperăm că de la anul va veni și vremea faptelor…

Recomandările redacției